Criticul literar Dan C. Mihăilescu va prezenta o nouă emisiune, intitulată „Cartea de la ora 5”, care va fi difuzată online, începând din 1 februarie, pe platforma www.carteadelaora5.ro.Noua emisiune a lui Dan C. Mihăilescu, realizată cu sprijinul eMAG, va fi difuzată de luni până vineri, de la ora 17:00.Acesta este cel mai nou proiect al lui Dan C. Mihăilescu, care a realizat până la sfârşitul anului 2015 emisiunea „Omul care aduce cartea”, la Pro TV.Astfel, „Cartea de la ora 5” îşi propune să continue demersul început de criticul literar în urmă cu mai bine de 15 ani printr-o transformare a emisiunii şi o adaptare a ei la mediul online. Prin noile canale de distribuţie, emisiunea îşi propune să devină mult mai accesibilă segmentului de public tânăr.În cadrul emisiunii, Dan C. Mihăilescu va prezenta titluri valoroase apărute în România. Prima carte despre care va vorbi Dan C. Mihăilescu în noua sa emisiune va fi „Solenoid”, cel mai recent roman al scriitorului Mircea Cărtărescu.”Dacă la 47 de ani am fost scos din vizuina mea de bursuc, m-am lăsat aruncat pe sticlă, poate că acum la 62 de ani ar fi bine să cârmesc, să trec înspre online”, a declarat Dan C. Mihăilescu, joi, într-o conferinţă de presă, în care şi-a prezentat noul proiect.Dan C. Mihăilescu a mai spus că a decis să se implice în acest proiect online, deşi are oroare de tehnologie. „Am spus asta de când Gabriel Liiceanu a lansat primul eBook la Humanitas. Cartea pentru mine este un obiect erotic. Eu sunt un apărător feroce al slow-ului, deşi oamenii de azi sunt doritori de fast”, a afirmat criticul literar.Acesta a mărturisit că s-a gândit chiar să se retragă, după ce nu a mai făcut emisiunea de la Pro TV, însă mai multe posturi de televiziune şi de radio i-au propus noi proiecte. „Inclusiv de la TVR, m-a sunat Irina Radu (directorul general al Televiziunii Române, n.r.)”, a spus Dan C. Mihăilescu.Criticul literar a precizat însă că Iulian Stanciu, chief executive officer (CEO) al eMAG, „a avut o nemaipomenită tehnică de persuasiune”. „Eu nici nu auzisem de eMAG. Aveam prejudecata că tot ce e online este mizerabil. Aveam prejudecata că lumea suferă de misologie, dar am rămas uimit cât de multă dorinţă de cultură există printre oameni, printre puştimea de azi. Dorinţele de emoţie, de ‘feeling’ rămân neschimbate, romanele fantastice de azi reeditează basmele din copilăria noastră. M-a întrebat cineva de la TVR Cultural dacă vreau să rămân în online, pentru că asta implică, în rândul oamenilor de cultură, căderea în derizoriu. Răspunsul meu a fost că vreau să sălăşluiesc într-o lume diferită, inedită. Voi prezenta mai puţine cărţi savante, ultra-specializate, voi încerca să mă modelez după un public nişat, compartimentat, între 25 – 40 de ani”, a explicat Dan C. Mihăilescu.Considerându-se un paseist, obsedat de istorie literară, Dan C. Mihăilescu a mai spus că există o conflictualitate benignă între el şi publicul mereu branşat la reţelele de socializare.La rândul său, Iulian Stanciu, CEO al eMAG, a declarat că îşi doreşte ca emisiunea lui Dan C. Mihăilescu să intre în rutina utilizatorului de internet, astfel încât momentul zilnic de cultură să devină la fel de firesc ca orice altă activitate.Acesta a mai spus că emisiunea va fi difuzată de luni până vineri, iar „ora 5”, preluată din expresia englezească „five o’clock tea”, se potriveşte conceptului noului proiect, care este gândit că o pastilă de cultură.Astfel, emisiunea online „Cartea de la ora 5” va fi încărcată pe site-ul www.carteadelaora5.ro şi va fi promovată pe reţelele de socializare. „Vom folosi toate mecanismele specifice mediului online pentru o bună comunicare cu spectatorii”, a adăugat Iulian Stanciu.Pe toate cele trei platforme (site, Facebook şi YouTube) vor fi publicate zilnic materiale video de 5 minute, în cadrul cărora Dan C. Mihăilescu va prezenta cititorilor câte o carte, iar în unele zile va avea un invitat special.Pasionaţii de lectură vor putea alege în fiecare săptămână o carte pe care să o pună în discuţie, vor publica recenzii proprii şi vor discuta liber despre recomandări sau preferinţe de lectură.Pentru o mai mare interacţiune cu cititorii, proiectul online va avea şi o componentă offline: întâlniri periodice în cadrul cărora vor dezbate preferinţe de lectură şi noutăţi editoriale.Proiectul continuă demersul eMAG de a investi în educaţie şi în promovarea valorilor autentice. Printre proiectele Fundaţiei eMAG se regăsesc „Hai la Olimpiadă!”, prin care sunt promovaţi elevii care obţin rezultate la olimpiadele şcolare, „Nouă ne pasă”, un program care susţine elevii defavorizaţi, şi „140 de bătăi pe minut”, un proiect care promovează practicarea sportului şi avantajele unui ritm de viaţă echilibrat.Fondat în 2001 de antreprenori români, eMAG este un pionier al pieţei de comerţ online din România şi a devenit un lider regional, cu prezenţă în Bulgaria, Ungaria şi Polonia.