Majoritatea parlamentară de la Chișinău este gata să propună organizarea unui referendum pentru modificarea Constituției, astfel încât președintele Republicii Moldova să fie ales prin vot direct de către cetățeni, a declarat vineri șeful forului legislativ moldovean, Andrian Candu, citat de Radio Chișinău și Unimedia. El și-a exprimat regretul că liderii protestatarilor nu au dat curs invitației sale și nu au venit vineri la discuții, după ce joi, la orele 17:00, a expirat ultimatumul dat de aceștia autorităților moldovene pentru dizolvarea parlamentului și alegeri anticipate. ‘Am vrut să discut cu liderii protestarilor și să le spun că am avut dezbateri în cadrul majorității parlamentare în urma cărora am decis că vom organiza un referendum pentru alegerea în mod direct a președintelui țării. Vom veni cu această propunere de a organiza un referendum chiar la primele ședințe ale parlamentului’, a asigurat Candu. Referitor la declanșarea alegerilor anticipate, președintele parlamentului de la Chișinău a menționat că legislația în vigoare interzice autodizolvarea legislativului, iar în prezent nu există alte condiții juridice pentru a provoca anticipate. În ceea ce privește solicitarea protestatarilor cu privire la demiterea șefilor mai multor instituții, Candu a afirmat: ‘Mandatele membrilor Comisiei Electorale Centrale expiră chiar în luna februarie. Vrem să oferim opoziției dreptul de a avea propriii membri în CEC’. ‘ Dacă ar fi să vorbim despre CNA (Centrul Național Anticorupție) sau CNI (Comisia Națională pentru Integritate), urmează să fie organizate concursuri publice pentru ocuparea fotoliilor de conducere în aceste instituții. Cât despre Procuratura Generală, vă pot aminti că deja o nouă lege a Procuraturii se află în parlament’, a spus el, adăugând că la conducerea Băncii Naționale se prefigurează de asemenea schimbări. Liderii mișcării de protest au prezentat guvernanților o listă cu revendicări printre care demisia necondiționată a șefilor Procuraturii Generale, Centrului Național Anticorupție, Băncii Naționale, Curții Supreme de Justiție, Curții de Apel, organizarea de alegeri anticipate, demiterea guvernului condus de democratul Pavel Filip, organizarea referendumului privind alegerea președintelui de către populație. Liderul socialiștilor, Igor Dodon, a declarat că organizarea unui referendum constituțional este prima ‘concesie’ din partea guvernanților. ‘Dar aceasta este prea puțin. Trebuie să continuăm protestele pașnice și presiunile consecvente până la obținerea dizolvării parlamentului și declanșarea alegerilor parlamentare anticipate’, a scris Dodon pe o rețea de socializare. Opoziția de la Chișinău, care include atât formațiuni proruse, precum Partidul Socialiștilor și Partidul Nostru, al controversatului primar de Bălți, Renato Usatîi, cât și proeuropene, ca platforma civică Dreptate și Adevăr (DA), dorește înlăturarea noului guvern al premierului Pavel Filip (Partidul Democrat) și organizarea de alegeri anticipate.