Fostul președinte al statului El Salvador Francisco Flores, în vârstă de 56 de ani, care urma să fie judecat pentru deturnarea a 15 milioane de dolari, a decedat sâmbătă seară după ce s-a aflat o săptămână în comă, a anunțat partidul său, relatează AFP și DPA. „Ne exprimăm regretul pentru decesul fostului președinte Francisco Flores, suntem solidari cu familia sa” în acest momente dificile, a precizat, pe Twitter, partidul de dreapta de opoziție Alianța Republicană Națională (ARENA), din care făcea parte Flores. El Salvador „și-a pierdut unul dintre cei mai buni lideri”, a spus Jorge Valedo, președintele ARENA. Flores, în fruntea țării din America Centrală din 1999 și până în 2004, era spitalizat din 24 ianuarie în urma unei hemoragii cerebrale și se afla în comă, „cu toată partea dreaptă a corpului paralizată”, potrivit avocaților săi. La 8 ianuarie, un tribunalul din El Salvador a amânat sine die procesul lui Francisco Flores, așteptând să poată fi audiați martori ai unei bănci din Costa Rica ce urmau să vorbească despre tranzacțiile bancare efectuate de către Flores. Ancheta împotriva fostului președinte a fost deschisă în urma unor acuzații care i-au fost aduse de succesorul său, Mauricio Funes. Acesta a afirmat că Flores a primit în total 15 milioane de dolari din Taiwan, în trei cecuri între 2003 și 2004. Banii erau destinați pentru programe sociale, însă fostul președinte i-ar fi păstrat pentru el, conform rechizitoriului. El se afla în arest la domiciliu în momentul în care a fost internat în spital.