Cioloș discută luni cu liderii partidelor pe tema modificării legii alegerilor locale

Premierul Dacian Cioloș va avea luni întâlniri succesive cu liderii partidelor parlamentare pentru a discuta pe tema modificării legii alegerilor locale, au precizat surse oficiale pentru AGERPRES. Discuțiile vor avea loc începând de luni dimineață, la Vila Lac. De asemenea, au mai spus sursele citate, premierul Cioloș va avea în cursul după amiezii de luni întâlnirea săptămânală de lucru cu președintele Klaus Iohannis. Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat, la începutul săptămânii, într-o conferință de presă susținută la Botoșani, că varianta unei ordonanțe de urgență pe tema modificării legislației privind alegerea primarului este cea mai bună soluție. ‘Eu consider că implicarea unei instituții cum este Guvernul României, un guvern tehnocrat, într-un proces care înseamnă alegeri corecte, echitabile, echilibrate, competitive, înseamnă un exercițiu foarte sănătos. În momentul acesta, opțiunea pe care o văd plauzibilă, rezonabilă, rațională, este cea a ordonanței de urgență pe care Guvernul poate să o adopte’, a adăugat aceasta, subliniind că asumarea răspunderii parlamentare nu poate fi luată în calcul, pe motiv că CCR interzice asumarea răspunderii Guvernului pe acte normative aflate în dezbatere parlamentară. Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat joi, la Sinaia, că dacă prin mijloace „abuzive” se va schimba legea alegerilor locale, atunci PSD nu va participa la alegeri. „Considerăm că actualul Guvern nu are de ce să devină instrumentul PNL-ului și să încerce să modifice o lege electorală în condițiile în care deja la această dată au adoptat prin hotărâre de Guvern calendarul alegerilor. (…) Mai mult decât atât, premierul Cioloș, și întreg guvernul său, și-a luat angajamentul că va organiza alegerile locale și parlamentare în condiții corecte și nepărtinitoare și cred că trebuie să își mențină acest angajament”, a mai spus Liviu Dragnea. Totodată, el a arătat că PSD va participa la discuțiile cu premierul Dacian Cioloș pe această temă. „O să răspundem la această invitație. Eu sper să fie o discuție cu toate partidele la un loc, nu cu fiecare”, a mai declarat liderul PSD în conferința de presă. Președintele UNPR, Gabriel Oprea, a anunțat, sâmbătă, că progresiștii vor respecta legea alegerilor locale, votată de toate partidele politice, ce prevede alegerea primarilor într-un singur tur. De asemenea, copreședintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a susținut că legile electorale nu trebuie schimbate în funcție de interesul unui partid. ”Am convenit anul trecut să modificăm legile electorale cu un an înainte de alegeri. Am găsit această formulă prin consens cu PNL. PNL și-a schimbat optica și acum vrea schimbarea regulilor jocului. Nu mi se pare corect ca în funcție de interesul particular al unui partid care are posibilitatea să influențeze această decizie să se schimbe regulile”, a subliniat Tăriceanu, săptămâna trecută. ”Eu aștept o discuție între partide și împreună cu premierul pentru că procedura prin Parlament este una care cred că face inoperabilă o astfel de propunere. Aștept o discuție care să ne lămurească”, arăta Tăriceanu .Mișcarea Populară solicită modificarea legilor electorale în sensul alegerii primarilor și a președinților de consilii județene prin vot direct și în două tururi de scrutin, a anunțat săptămâna trecută președintele MP, Traian Băsescu, la finalul Consiliului Executiv Național al partidului. ”Dacă în legislația promovată în timpul meu a fost această eroare a alegerilor într-un singur tur, a fost și un lucru foarte bun — aducerea președinților consiliilor județene la vot uninominal, alegere directă. Deci, cerem atât alegerea primarilor în două tururi, cât și revenirea alegerii președinților consiliilor județene tot în mod direct și în două tururi”, a declarat Băsescu, într-o conferință de presă. PSRO susține alegerea în două tururi din motive de reprezentativitate sporită oferită viitorilor primari, subliniind că în acest fel se permite și o șansă mai bună pentru reînnoirea clasei politice, dându-se ocazia partidelor mici sau nou apărute să aibă o șansă corectă. Pe de altă parte, formațiunea condusă de Geoană spune că ar fi corect ca modificarea legii în vederea alegerii primarilor din două tururi să se facă printr-o lege aprobată în Parlament. „Principial vorbind însă, apelarea la o OUG nu este o soluție democratică. Nu întotdeauna scopul, chiar și unul nobil, scuză mijloacele. O lege aprobată în Parlament este calea corectă de urmat. În acest fel, și PNL va avea ocazia de a-și repara greșeala făcută în 2015, când a votat legea alegerii primarilor într-un singur tur alături de PSD.