Regimul termic va deveni unul ridicat în următoarele două săptămâni în majoritatea regiunilor, cu excepția unor scurte intervale când se vor semnala precipitații atât sub formă de ploaie, cât și de ninsoare, mai ales în zona montană, spre finalul primei săptămâni de prognoză și, ulterior, după data de 8 februarie, potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie /ANM/, valabilă pentru intervalul 1 – 14 februarie, publicată luni.
În Banat, luna februarie va debuta cu o vreme mult mai caldă decât în mod obișnuit la această dată și vor fi temperaturi maxime, în medie, de până la 14 — 16 grade. În data de 4 februarie, valorile termice vor scădea accentuat și vor ajunge la medii apropiate de cele normale, de 5 — 6 grade Celsius. Ulterior acestei date, vremea se va încălzi din nou, astfel încât, la sfârșitul primei săptămâni de prognoză, se vor înregistra valori medii diurne de 12 — 14 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, maximele termice, deși în ușoară scădere de la o zi la alta, vor caracteriza în continuare o vreme caldă pentru această perioadă. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în medie, între un grad și 4 grade și doar pe 5 și 6 februarie vor fi ușor negative. În zilele de 1 și 3 februarie vor fi ploi slabe, iar pe 4 februarie precipitațiile se vor semnala local și pot fi mixte. Începând cu data de 8 februarie va crește, din nou, probabilitatea ca temporar să plouă slab.
În Crișana, în primele zile ale intervalului de prognoză, vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod normal la început de februarie, cu medii ale maximelor diurne în creștere, de la 6 — 7 grade, în prima zi, spre 12 — 14 grade, pe 2 și 3 februarie. În data de 4 februarie, temperaturile vor scădea accentuat și se vor apropia de mediile climatologice ale perioadei, după care vremea se va încălzi din nou, astfel încât, pe 7 și 8 februarie vor fi temperaturi diurne de 11 — 13 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, maximele termice vor scădea ușor, dar vremea se va menține caldă pentru această perioada. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în medie, până la 4 grade și doar pe 5 și 6 februarie vor fi ușor negative. În zilele de 1 și 3 februarie vor fi ploi slabe, iar pe 4 februarie precipitațiile se vor semnala local și vor fi mixte. Începând cu data de 8 februarie va crește, din nou, probabilitatea ca temporar să plouă slab.
În Transilvania, luna februarie va debuta cu o vreme mult mai caldă decât în mod obișnuit la această dată, mai ales în zilele de 2 și 3 februarie, când mediile temperaturilor maxime vor atinge 11 — 12 grade. În perioada 4 — 5 februarie, valorile termice vor scădea accentuat și vor ajunge la medii apropiate de normele perioadei, de aproximativ 4 grade Celsius. Apoi, vremea se va încălzi din nou, astfel încât, la finalul primei săptămâni de prognoză, se vor înregistra medii ale temperaturilor diurne de aproximativ 10 grade. Pe parcursul următoarei săptămâni, deși vor marca o scădere ușoară și treptată, maximele termice vor fi în continuare mai ridicate decât mediile climatologice ale perioadei. Temperaturile minime vor avea valori medii de până la două grade Celsius, în primele nopți, iar în restul intervalului vor fi, în general, negative, până la—6 grade, pe 6 și 7 februarie. În zilele de 1 și 3 februarie vor fi precipitații slabe, predominant ploi, iar pe 4 februarie acestea vor fi moderate cantitativ și mai ales sub formă de ninsoare. Începând cu data de 9 februarie va crește, din nou, probabilitatea pentru apariția precipitațiilor slabe, îndeosebi sub formă de ploaie.
În Maramureș, la începutul intervalului de prognoză, valorile termice, atât cele diurne, cât și cele nocturne, vor marca o creștere semnificativă, până la o medie regională de 10 grade a temperaturilor maxime și de 3 grade a temperaturilor minime, pe data de 3 februarie. Ulterior, va avea loc o scădere a regimului termic, în medie cu aproximativ 6 grade, iar între 6 și 10 februarie, vremea va redeveni mult mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă. Astfel, mediile temperaturilor maxime vor fi de 10 grade, iar minimele termice se vor situa în jurul valorii de zero grade. Ulterior, până la sfârșitul intervalului de prognoză, nu vor mai fi variații semnificative ale temperaturilor nocturne, în timp ce valorile diurne se vor situa, în general, în jurul unei medii regionale de 7 grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată în prima zi a lunii februarie, precum și în jurul datelor de 3 și 4 februarie, dar și în cea de-a doua săptămână de prognoză, începând cu data de 8 februarie.
În Moldova, în primele zile ale intervalului de prognoză, regimul termic va fi în creștere, până la valori medii de aproximativ 13 grade ale temperaturilor maxime și de 3 grade ale celor minime. Ulterior, temperaturile vor scădea, spre o valoare medie diurnă de aproximativ 8 grade, dar între 6 și 10 februarie se prognozează un nou interval cu vreme mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă. Astfel, în medie, temperaturile maxime se vor situa în jurul a 9 grade, iar cele minime vor fi de aproximativ zero grade, în medie, iar până la sfârșitul intervalului de prognoză nu vor mai avea loc variații semnificative ale temperaturii aerului. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată în prima zi a lunii februarie, precum și în jurul datelor de 3 și 4 februarie, dar și în cea de-a doua săptămână de prognoza, începând cu data de 8 februarie.
La nivelul Dobrogei, vremea se va încălzi accentuat în primele zile ale intervalului de prognoză, astfel încât media temperaturilor maxime va crește spre 15 grade pe data de 3 februarie, în timp ce minimele se vor situa în jurul valorii de 6 grade. Între 4 și 7 februarie, se va înregistra o scădere a valorilor termice, de aproximativ 8 grade la valorile diurne și de aproximativ 6 grade la cele nocturne, dar apoi regimul termic va marca o nouă creștere. După 8 februarie, temperatura aerului nu va mai avea variații importante, urmând a se menține în jurul unei medii regionale de 10 grade, ziua, și de 4 grade, noaptea, până la finalul celor două săptămâni de prognoză. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată în prima zi a lunii februarie, dar mai ales în jurul datelor de 4 și 5 februarie, când acestea pot fi mai importante cantitativ, precum și în intervalul 11 — 13 februarie.
În Muntenia, în primele trei zile ale intervalului de prognoză, vremea se va încălzi accentuat, iar media valorilor termice diurne va atinge 17 grade, în timp ce media temperaturilor nocturne se va situa în jurul valorii de 4 grade. În intervalul 4 — 5 februarie se va consemna o scădere semnificativă a temperaturii aerului, de 7 — 9 grade, dar începând din data de 6 februarie vremea se va încălzi din nou. Cea de-a doua săptămână de prognoză nu va aduce modificări importante în ceea ce privește regimul termic, astfel încât se vor înregistra, în medie, maxime de 10 — 11 grade și minime de aproximativ două grade Celsius. De asemenea, se vor semnala precipitații, cu o probabilitate mai mare, pe 4 și 5 februarie și, din nou, după data de 8 februarie, dar acestea vor fi pe arii mai extinse și mai însemnate cantitativ în intervalul 11 — 13 februarie.
În Oltenia, vremea se va încălzi semnificativ, astfel că pe 2 și 3 februarie, media valorilor termice diurne va atinge 16 — 17 grade, iar a celor nocturne va fi de 5 grade. Pe data de 4 februarie se va consemna o scădere de aproximativ 8 grade a temperaturilor, pentru ca apoi, până la sfârșitul primei săptămâni de prognoză, să se remarce o tendință de creștere ușoară. După data de 8 februarie, temperatura aerului nu va mai avea variații importante, urmând a se menține în jurul unei valori medii regionale de 9 grade a temperaturilor maxime și de două grade a celor minime. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi în creștere pe 4 — 5 februarie și, din nou, în intervalul 9 — 14 februarie.
La munte, luna februarie va debuta cu valori diurne apropiate de normele climatologice ale perioadei, dar în zilele de 2 și 3, vremea va deveni caldă, cu medii ale temperaturilor maxime de până la 6 — 8 grade. În perioada 4 — 5 februarie valorile termice vor marca o scădere și vor ajunge la medii diurne de—2 grade Celsius. Vremea se va încălzi ușor, după acea dată, astfel încât, până la sfârșitul intervalului de prognoză, se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse, în medie, între două și 4 grade. Temperaturile minime vor fi preponderent negative și vor coborî până la medii de—8 grade, pe data de 5 februarie. În prima zi a intervalului, va ninge pe arii relativ extinse, iar în cursul zilei de 3 februarie vor fi mai ales ploi, la nivel local. Ulterior, în jurul datei de 4 februarie, va crește probabilitatea pentru precipitații, mai ales ninsori, moderate cantitativ. Totodată, după data de 8 februarie, temporar, se vor semnala din nou precipitații slabe, predominant sub formă de lapoviță și ninsoare.
Estimările meteo sunt realizate de ANM, pe baza produselor numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.