Predoiu: PNL nu are altă opțiune decât să încerce formarea unei majorități ad-hoc

Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu susține că liberalii nu au altă opțiune decât să încerce formarea unei majorități ad-hoc, în contextul în care la consultările avute luni de premierul Dacian Cioloș și reprezentanții partidelor politice nu s-a găsit o soluție privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin. „PNL nu are altă opțiune decât să încerce formarea unei majorități ‘ad-hoc’ pentru a înlătura un alt efect negativ al infamului guvern PSD, dus de la Palatul Victoria, dar rămas încă în ființă prin efectele actelor sale”, a scris Predoiu marți pe Facebook. El a afirmat că este „superficial” să se tranșeze subiectul votului într-unul sau două tururi după „voința” PSD. „Este superficial să se tranșeze subiectul votului într-unul sau două tururi după voința PSD, fără să se ia în calcul efectele încă active ale Ordonanței 55 a ‘furtului de primari’, fără să se ia în calcul abuzurile de putere făcute de PSD în frunte cu Liviu Dragnea și Victor Ponta în racolarea primarilor sub amenințarea închiderii finanțării primăriilor. Scena politică a fost substanțial și nelegitim, abuziv dezechilibrată prin acea ordonanță dată de Ponta în 2014, combătută de PNL și Klaus Iohannis în campania prezidențială și rămasă în ființă și astăzi, pentru că PNL nu are majoritate să o respingă”, a declarat Predoiu. În opinia sa, în prezența unor majorități „volatile”, singura formulă legitimă și tehnică de echilibrare a votului democratic ar fi fost o ordonanță de reintroducere a votului în două tururi. „O șansă ratată, nu atât pentru PNL, căruia într-adevăr premierul Cioloș nu-i este dator nimic, cât o șansă ratată pentru democrație. Păcat! Mă întreb unde-i societatea civilă din tabloul acesta, pentru că n-o văd deloc deocamdată. Iar păcat!”, a adăugat Predoiu. Premierul Dacian Cioloș a declarat luni, după discuțiile avute cu liderii partidelor parlamentare, că decizia organizării alegerilor locale în două tururi de scrutin trebuie luată în Parlament, iar Guvernul este gata să sprijine un astfel de demers. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, după consultările cu prim-ministrul, că social-democrații susțin organizarea de alegeri locale în două tururi, dar nu acum, el considerând că nu există niciun fel de argument pentru a tulbura procesul electoral printr-o inițiativă legislativă care să schimbe regulile cu câteva luni înainte de locale.