Președintele UNPR, senatorul Gabriel Oprea, a declarat că se consideră nevinovat și că le cere colegilor săi din Senat să îi ridice imunitatea parlamentară. „Am trimis o scrisoare Senatului prin care am cerut ridicarea imunității parlamentare. Așa mi s-a părut corect. Este o plângere. Procurorii, ca întotdeauna, în orice caz al unui cetățean din România, trebuie să o soluționeze. Eu știu că mi-am făcut datoria, nu am cerut nimic în plus față de ceilalți miniștri de Interne. Mă consider nevinovat și abia aștept să mă prezint în fața procurorilor ca să rezolv această problemă”, a declarat Oprea, miercuri, înainte de începerea ședinței plenului Senatului. Acesta a adăugat că este „o zi mai specială” pentru el.
Senatul discută, miercuri, solicitarea Justiției formulată în cazul fostului vicepremier și ministru de Interne, senatorul UNPR, Gabriel Oprea. Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul în perioada în care a deținut funcția ministerială. Conform DNA, una dintre infracțiunile de abuz în serviciu constă în folosirea resurselor umane și materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, în mod nelegal, însoțirea deplasărilor efectuate de ministru cu echipaje ale poliției rutiere. Cea de a doua infracțiune de abuz în serviciu are legătură cu încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general ar fi beneficiat în mod nelegal de coloană oficială.