Tabagismul pasiv are efecte negative asupra greutății corporale și rezultatelor școlare

Copiii expuși indirect la fumul de țigară sunt mai susceptibili să sufere de exces de greutate și să aibă abilități cognitive mai sărace, conform unui studiu american citat de publicația franceză ‘La depeche’ pe site-ul său.

Ca și în studiile anterioare pe această temă, și acesta s-a bazat doar pe răspunsurile părinților la chestionare privind fumatul pasiv al copiilor lor. Deoarece rezultatele au fost considerate neconcludente, o echipă de cercetători de la Medical College of Georgia din Augusta (SUA) a decis să meargă mai departe cu acest studiu. Pentru aceasta ei au apelat la 220 de copii obezi sau supraponderali cu vârste cuprinse între 7 până la 11 ani și au evaluat expunerea lor la fumul de țigară. În plus față de intervievarea părinților și copiilor, ei au prelevat sânge pentru a măsura nivelul lor de cotinină, un derivat de nicotină, indicator al fumatului pasiv. De asemenea, echipa a măsurat nivelul de activitate fizică al copiilor, un factor care poate influența în mare măsură prezența grăsimii în organism. După ce au analizat datele, au constatat o diferență de 25% între prezența nicotinei în sânge și declarațiile părinților. Totodată, ei au descoperit o legătură între fumatul pasiv și obezitatea infantilă (inclusiv stomacuri mai mari și o masă mai mare de grăsime). Oamenii de știință au stabilit, de asemenea, o legătură între acest tip de fumat și abilitățile cognitive mai mici, care pot duce la deficit de atenție în clasă și note mai mici la școală decât cele ale colegilor lor. Chiar dacă mai multe studii anterioare au arătat efectele nocive ale fumatului pasiv asupra frecvenței atacurilor de astm și problemelor respiratorii la copii, acest ultim studiu nu a stabilit o legatură între expunerea la fumat și unele probleme respiratorii ale subiecților, în special sforăitul. Dr. Martha Tingen, unul dintre autorii acestui studiu, a comentat aceste rezultate subliniind faptul că, în general, copiii nu sunt în măsură sa evite fumatul din mediul în care trăiesc, aceasta fiind responsabilitatea părinților. Echipa de oameni de știință consideră că este necesară conștientizarea problemelor de nutriție, de activitate fizică și de tabagism pentru prevenirea efectelor adverse atât asupra sănătății părinților, cât și a copiilor lor.