Breaking News

ANAF va publica numele persoanelor fizice cu obligaţii fiscale restante de peste 100 de lei

ANAF a decis joi să publice numele persoanelor fizice care au obligaţii fiscale de plată restante de peste 100 de lei, vizând îmbunătăţirea colectării taxelor. „Probabil că listele sunt deja făcute şi că numai urmează să fie publicate. Este pentru prima dată când fiscul decide ca datoriile persoanelor fizice să fie date publicităţii. Din ce se înţelege din proiectul de ordin, este vorba despre orice datorie restantă a persoanelor fizice la bugetul de stat, spre exemplu impozitul pe venit, contribuţii sociale sau de sănătate survenite pe baza veniturilor din profesii liberale, activităţi independente şi alte tipuri de activităţi. De asemenea şi datoriile PFA, din ce se înţelege, vor fi incluse”, a declarat consultantul fiscal Adrian Benta, citat de ZF.Surse din ANAF au explicat că ordinul preşedintelui ANAF a fost dat pentru a publica datoriile persoanelor fizice cu mari averi, care au restanţe la bugetul statului. Primele date vor fi publicate în luna aprilie şi vor consemna datoriile persoanelor fizice la sfârşitul lunii martie.

Hotărârea ANAF:

„Organele fiscale centrale publică pe pagina de internet a ANAF lista debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante şi suma acestor obligaţii.

Listele se publică separat pentru debitori – persoane juridice, şi debitori – persoane fizice. Actul normativ adoptă modelul listei, precum şi a notificării privind obligaţiile fiscale restante.

Ce reprezintã obligaţiile fiscale restante?

– Obligaţiile fiscale restante sunt cele existente la sfârşitul trimestrului de raportare şi neachitate până la data publicării listei.

Prin obligaţii fiscale restante înţelegem:

– obligaţii fiscale pentru care s-a împlinit scadenţa sau termenul de plată;

– diferenţele de obligaţii fiscale principale şi accesorii stabilite prin decizie de impunere, chiar dacã pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată.

Ce categorii de obligaţii nu sunt considerate obligaţii fiscale restante?

Nu sunt considerate obligaţii fiscale restante:

  1. a) obligaţiile fiscale pentru care s-au acordat şi sunt în derulare înlesniri la plată, dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut în actul de acordare a înlesnirii;
  2. b) obligaţiile fiscale stabilite în acte administrative fiscale a căror executare este suspendată;
  3. c) obligaţiile fiscale cu termene de plată viitoare stabilite în planul de reorganizare judiciară.

Ordinul analizat astăzi introduce şi o serie de plafoane pentru obligaţiile fiscale restante, ce nu fac obiectul publicării pe site-ul ANAF. Aceste plafoane sunt:

– 1.500 lei, pentru marii contribuabili;

– 1.000 lei, pentru contribuabilii mijlocii;

– 500 lei, pentru ceilalţi debitori, inclusiv în cazul persoanelor fizice care desfăşoară activităţi în mod independent sau exercită profesii libere;

– 100 lei, pentru persoanele fizice.

 

Ce elemente va cuprinde lista?

Lista va cuprinde: denumirea/numele şi prenumele debitorilor, codul de identificare fiscalã sau codul numeric personal, domiciliului fiscal şi cuantumul total al obligaţiilor fiscale restante.Organul fiscal va comunica debitorului o notificare până în data de 15 a primei luni din trimestrul următor celui de raportare, cu privire la obligaţiile fiscale restante.Actul normativ mai precizează că în cazul în care există neconcordanţe între evidenţa debitorilor şi sumele cuprinse în notificări, punerea de acord asupra acestora se realizează în termen de 5 zile de la data notificării, în caz contrar obligaţiile fiscale restante notificate se consideră recunoaştere a datoriei.Stabilirea cazurilor speciale de executare silită, precum şi a organelor abilitate să aplice măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită este reglementată de Ordinul ANAF nr. 3744/2015.Conform acestui temei normativ, prin cazuri speciale de executare silită se înţelege punerea în aplicare a prevederilor privind executarea generate de hotărâri judecătoreşti definitive prin care s-a dispus recuperarea unor creanţe bugetare de la debitori persoane fizice sau juridice, hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate ca urmare a sesizărilor formulate de către comisiile de cercetare a averilor, precum şi alte titluri executorii prin care se stabilesc dobânzi, penalităţi de întârziere, majorări de întârziere prin hotărâri judecătoreşti definitive.Structura abilitatã sã ducă la îndepliniere procedura acestor executări silite este Serviciul executări silite cazuri speciale.Organul competent în administrarea contribuabililor îi notifică pe aceştia ori de câte ori intervin modificări cu privire la cazurile speciale de executare silită, precum şi cu privire la structura abilitată cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită.Actul normativ analizat astăzi stabileşte situaţiile în care personalul din cadrul Direcţiei de executãri silite cazuri speciale poate participa efectiv la executarea silită.

Aceste situaţii sunt:

  1. a) în cazul în care cuantumul sumelor cuvenite bugetului de stat depăşeşte pragul de 10 milioane euro, echivalentul în lei;
  2. b) în cazul în care debitorii fac parte din categoria marilor contribuabili;
  3. c) în cazul blocării fondurilor şi resurselor economice ale persoanelor ce fac obiectul sancţiunilor internaţionale;
  4. d) la solicitarea scrisă a vicepreşedintelui coordonator al activităţii de colectare a veniturilor bugetare;
  5. e) în cazurile identificate la nivelul Direcţiei executări silite cazuri speciale ca fiind de o complexitate deosebită.