„Generaţia ’80” se întâlneşte cu publicul, pe 10 februarie, de la ora 19.00, la Clubul Ţăranului Român din Capitală, alături de criticul Dan C. Mihăilescu şi Cosmin Ciotloş, coordonatorul antologiei „111 cele mai frumoase poezii ale generaţiei ’80”, apărută la editura Nemira.Cititorii se vor întâlni cu Magda Cârneci, Denisa Comănescu, Bogdan Ghiu, Florin Iaru, Ion Bogdan Lefter, Doru Mareş şi Elena Ştefoi, informează organizatorii evenimentului.Antologia „111 cele mai frumoase poezii ale generaţiei ’80”, apărută la editura Nemira, cuprinde texte semnate de Mircea Cărtărescu, Magda Cârneci, Traian T. Coşovei, Denisa Comănescu, Bogdan Ghiu, Florin Iaru, Ion Bogdan Lefter, Ion Mureşan, Alexandru Muşina, Mariana Marin şi alţii, avându-l ca „guest star” pe Mircea Ivănescu.Prefaţa şi cronologia sunt semnate de Cosmin Ciotloş, asiduu recenzent al poeţilor optzecişti, care fac şi obiectul tezei sale de doctorat. Selecţia cuprinde 29 de autori, iar corpusul care rezultă este relevant pentru aerul special (poate puţin retro) al poeziei generaţiei optzeci.Fiecare grupaj de poezii poate fi un tip de „best of” individual, dar numai împreună dau o versiune integratoare a momentului istoric al optzecismului.În colecţia „111 cele mai frumoase poezii” au mai apărut la editura Nemira antologii cu poeme semnate de Nichita Stănescu, Emil Brumaru, Petru Creţia, Cezar Ivănescu, Ştefan Augustin Doinaş şi George Bacovia.