Fosta stea a baletului francez Aurélie Dupont, 43 de ani, va prelua în luna septembrie conducerea Baletului Operei din Paris, după demisia lui Benjamin Millepied, a anunțat joi directorul Operei, Stéphane Lissner, preluat de AFP. Sosit din Statele Unite în urmă cu 14 luni înconjurat de succes, cunoscutul coregraf francez Benjamin Millepied, căsătorit cu actrița Natalie Portman, a renunțat joi la post pentru a se consacra creației. „Sunt convins că Aurélie va aduce o mulțime de contribuții, atunci când își va prelua funcția în luna septembrie”, a declarat Lissner, în cadrul unei conferințe de presă la care a participat și Aurélie Dupont, care și-a încheiat cariera de stea a baletului în luna mai a anului trecut. La rândul său, Benjamin Millepied, care și-a confirmat demisia joi la prânz într-o declarație, a salutat alegerea conducerii operei, amintind că Aurélie Dupont a fost „muza” sa și că a creat pentru ea două balete. Aurélie Dupont a părăsit scena la vârsta de 42 de ani — vârsta legală de pensionare pentru dansatorii Operei din Paris, însă a rămas maestră de balet în prestigioasa instituție unde și-a petrecut întreaga carieră.