MAI a comunicat vineri ultimul bilanţ al accidentului rutier care s-a produs dimineaţa pe centura de vest a municipiului Ploieşti, acesta indicând 5 morţi şi 28 de grav răniţi, între cei grav răniţi fiind 11 bărbaţi, 16 femei şi un copil. Persoanele grav rănite au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din municipiul Ploieşti.La locul accidentului s-a intervenit cu opt ambulanţe SMURD, două autospeciale pentru descarcerare, o autospecială de transport victime multiple, o autospecială de intervenţie la accidente colective şi calamităţi, un spital mobil, trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă, şapte autospeciale de primă intervenţie şi comandă, şi 14 ambulanţe SAJ.La intervenţia pentru salvarea persoanelor implicate în accident au participat 83 de pompieri (19 ofiţeri şi 64 subofiţeri), alături de aceştia acţionând şi medicii şi asistenţii medicali, poliţişti şi jandarmi.