Băsescu: Nu am luat încă o decizie privind candidatura mea la Primăria Capitalei

Președintele Mișcării Populare (MP), Traian Băsescu, a declarat duminică, la B1 Tv, că nu a luat încă o decizie în privința unei candidaturi la funcția de primar general al Capitalei, întrucât se gândește că ar putea exista o contradicție cu faptul că promovează MP ca pe un partid nou. „Nu există încă o decizie luată în acest sens. Nici a mea, nici a partidului (…)Vă pot spune unde este cea mai mare reținere pe care eu o am. Discutăm de crearea unui partid nou. Cu oameni mai noi, nu neapărat născuți acum, chiar dacă au unii 60 de ani, (…). Sigur că va participa la alegeri, dar e prima dată când e în politică, adică niște fețe mai noi, chiar dacă nu cu experiență zero — că politica înseamnă și experiență de viață, nu numai tinerețe. Deci, în condițiile în care vorbim de un partid nou, mă întreb cât de contradictorie ar fi prezența într-o competiție electorală”, a declarat Traian Băsescu întrebat dacă va candida la funcția de primar general al Capitalei. Președintele MP a reamintit că a fost edil-șef al Bucureștiului și a spus că marea problemă a Capitalei este împărțirea bugetului în șapte. „Cangrena Bucureștiului o reprezintă cele șapte bugete pe care le are Capitala, un buget al Primăriei Capitalei și alte șase la sectoare. (…) Marea problemă a Capitalei este o ticăloșie făcută de Adrian Năstase, neînțelegând că un oraș este mai important decât bătălia cu mine, când a dat o ordonanță de urgență prin care bugetul Primăriei Capitalei se disipa în șapte bugete. (…) În condițiile în care Capitala are de asigurat serviciile vitale ale Bucureștiului — încălzire, apă, transport, repararea magistralelor rutiere principale, spitalele — (…)să muți la Sectoare 50% din bugetul Primăriei Capitalei este o crimă. Primarii de sector, sigur, de asta au bani de panseluțe”, a afirmat Băsescu. Conform președintelui MP, aceste bugete ar trebui unificate la Consiliul General al Capitalei, el a menționat că acesta a fost unul dintre obiectivele sale ca președinte. „Vă pot spune că a fost unul din obiectivele mele și când eram președinte și nu am reușit din cauza a doi primari de sector pe care-i avea PDL-ul, îi avea pe Negoiță (Liviu Negoiță — n.r.) la 3 și pe Poteraș la 6. S-a opus și Emil (Boc — n.r.), a fost mai slab decât trebuia să fie. În mod normal, bugetele de sectoare trebuie date de Consiliul General. Consiliul General spune: din atribuțiunile mele ca și primărie mare a Capitalei am de făcut de asta, iar voi — care aveți și voi de făcut parcuri de sector, părculețe, aveți de îngrijit curtea școlii, aveți de făcut asta — ai buget atât, votat de Consiliul General, (…) iar restul trebuie concentrat pe ce e de făcut în București”, a declarat Băsescu, dând ca exemplu faptul că în București este nevoie de zeci de pasaje subterane și parcări, investiții care necesită fonduri importante.