Cinci parlamentari propun, printr-o iniţiativă legislativă, ca şoferii care achită în termenul legal jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege să beneficieze şi de înjumătăţirea perioadei de timp pentru care s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce.Patru deputaţi PSD şi un senator PNL au depus la Senat un proiect de modificarea a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prin care îşi propun să rezolve problema amenzilor de circulaţie neplătite, potrivit expunerii de motive.Potrivit iniţiativei, contravenientul care a fost sancţionat cu amendă şi sancţiune contravenţională complementară şi care achită amenda în termen de cel mult 2 zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de constatare ar urma să beneficieze şi de reducerea cu jumătate a perioadei de timp pentru care s-a dispus suspendarea exercitării dreptului său de a conduce.”Cetăţeanul este încurajat să achite amenda în termenul prevăzut de lege prin bonificarea atitudinii sale de conformare faţă de norma juridică”, consideră parlamentarii, argumentând în favoarea înjumătăţirii nu doar a amenzii, ci şi a sancţiunii contravenţionale complementare.