UE nu va acorda niciun ban Republicii Moldova până când Chișinăul nu va semna un acord cu FMI

Uniunea Europeană nu va acorda niciun ban Republicii Moldova până când guvernarea de la Chișinău nu va semna un nou acord cu Fondul Monetar Internațional și nu va acționa în vederea punerii în aplicare a prevederilor incluse în Acordul de Asociere. O declarație în acest sens a fost făcută luni seară la Bruxelles de către comisarul european pentru politica de vecinătate și negocieri pentru extindere, Johannes Hahn, în cadrul unei întrevederi avute cu ministrul de externe al Republicii Moldova, Andrei Galbur, după cum transmite Radio Chișinău. ”Am primit asigurări că noul guvern va înfăptui reformele necesare. Este nevoie ca lucrurile să meargă în direcția necesară. Uniunea Europeană așteaptă ca autoritățile de la Chișinău să treacă de la retorica optimistă la fapte concrete, în beneficiul cetățenilor. Este nevoie de reforme profunde în sistemul de drept, în combaterea corupției, este nevoie de o asanare a sistemului financiar-bancar și nu în ultimul rând de un acord cu FMI. Doar în aceste condiții UE va relua finanțarea către Republica Moldova”, a declarat comisarul european, potrivit sursei citate. În același timp, Johannes Hahn a sugerat autorităților de la Chișinău să elaboreze o nouă foaie de parcurs, cu termeni concreți și nu declarativi, de executare a reformelor și a acțiunilor prioritare. Ministrul de externe Andrei Galbur a dat asigurări că noul guvern al Republicii Moldova este hotărât ca, până la reuniunea Consiliului de Asociere R.Moldova — UE de la mijlocul lunii martie, să lichideze restanțele privind implementarea Acordului de Asociere. ”Integrarea europeană este singurul mod viabil de dezvoltare și modernizare pentru Moldova. Avem multe de făcut pentru a recâștiga încrederea populației și a partenerilor de dezvoltare. Avem nevoie de susținerea UE pentru a înfăptui aceste reforme”, a declarat Andrei Galbur, conform Radio Chișinău. Sursa menționată amintește că atât FMI, cât și Banca Mondială au întrerupt, în vara anului trecut, finanțarea pentru Republica Moldova din cauza neonorării angajamentelor asumate la semnarea Acordului de Asociere cu UE și a crizei politice prelungite de la Chișinău. Noul ministru moldovean al economiei, Octavian Calmâc, declara în urmă cu două săptămâni că o delegație a FMI ar putea veni la Chișinău la sfârșitul lunii februarie, pentru a iniția negocierile privind semnarea unui nou acord de finanțare cu autoritățile din Republica Moldova.