Câştigătorul unor alegeri prezidenţiale ipotetice, la care ar participa lideri istorici, ar fi Vlad Ţepeş, potrivit unui studiu realizat de Centrul de Studii si Cercetari Infopolitic dat publicităţii marţi. Infopolitic arată că rolul acestei cercetări este cel de a testa profilul dezirabil de preşedinte pe care românii şi l-au format.35% dintre români l-ar alege pe Vlad Ţepeş, 21% l-ar vota pe Alexandru Ioan Cuza, 18% pe Ştefan Cel Mare, iar 9% pe Mihai Viteazu. În top se mai află Constantin Brâncoveanu şi Decebal cu 6%, urmaţi de Tudor Vladimirescu cu 2%.Vlad Ţepeş este câştigător printre alegătorii de toate vârstele, fiind pe primul loc în preferinţele ambelor sexe. Bărbaţii sunt însă într-o mai mare măsură admiratori ai acestui model – 42% dintre ei optează pentru Vlad Ţepeş, în vreme ce doar 29% dintre femei l-ar alege. Doamnele şi domnişoarele se pronunţă în număr mai mare pentru Alexandru Ioan Cuza (25% faţă de 15% bărbaţii) şi Ştefan cel Mare (21% faţă de 15% cei de sex masculin).27% dintre votanţii UDMR se declară în favoarea lui Vlad Ţepeş – aproape la egalitate cu Ştefan cel Mare, pentru care se pronunţă 26%. 40% dintre votanţii de stânga şi 33% dintre cei de dreapta l-ar vota pentru domnitorul Ţării Româneşti.
Related Articles
Ministrul Finanțelor: Vrem să ajungem, în cel mult 10-12 ani, să depășim media PIB pe cap de locuitor din UE
5 martie 2015 15:07
Kelemen Hunor: Nu cred că USR PLUS vrea să iasă de la guvernare. Nimeni nu a încălcat niciun protocol de colaborare
1 septembrie 2021 19:45
Check Also
Close