Cele șase țări fondatoare ale Comunității Europene, devenită ulterior Uniunea Europeană, au afirmat marți la Roma că sunt pregătite să relanseze proiectul european, în prezent aproape fără suflare, chiar lăsând la o parte unele dintre cele 28 de state membre, relatează AFP.”Suntem preocupați de proiectul european”, au afirmat într-o declarație comună miniștrii de externe din cele șase țări (Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Olanda), prezenți marți seară la Roma pentru „lansarea unei reflecții comune cu privire la consolidarea Uniunii Europene”.Afișând un net crez proeuropean, chiar dacă poate părea „împotriva curentului”, potrivit șefului diplomației italiene, Paolo Gentiloni, aceste șase țări vor să creadă că Uniunea rămâne „cel mai bun răspuns” la provocările de astăzi.Mai mult, ea trebuie să se îndrepte spre o integrare mai mare pentru a fi eficientă și pertinentă în rezolvarea crizelor cu care se confruntă, începând cu cea a imigrației.”Suntem hotărâți să continuăm procesul de creare a unei uniuni tot mai strânse între popoarele Europei”, a mai menționat documentul citat.Această declarație se dorește deschisă tuturor, dar rămâne realistă recunoscând că numeroase țări din UE nu împărtășesc acest entuziasm european.În această privință, cele șase țări consideră că Uniunea Europeană „permite căi diferite de integrare”.”Suntem perfect conștienți că există dificultăți, că nu toate țările împărtășesc exigența și importanța unui angajament comun”, a recunoscut în fața presei Paolo Gentiloni, referindu-se la blocajele în punerea în practică a unei politici europene comune în privința migranților.Pe de altă parte, șeful diplomației italiene s-a amuzat de „măsuța” în jurul căreia miniștrii au luat loc și care, a spus el, le-a permis să aibă o „discuție foarte, foarte utilă”.Europa cu două viteze este un concept care nu s-a bucurat niciodată de simpatie în presa europeană, chiar dacă este realitate, pentru că zona euro reunește 19 țări din totalul celor 28.Pentru Roma însă, și pentru alte capitale europene, această Europă cu geometrie variabilă nu mai este un tabu. „O Europă mai integrată va fi o Europă a diferențelor”, a explicat secretarul de stat italian pentru afaceri europene, Sandro Gozi. „Este o iluzie să crezi că 28 de țări merg toate cu aceeași viteză și fac același lucru în același moment”, a adăugat el.Șeful guvernului italian, Matteo Renzi, repetă fără încetare: această Europă nu mai funcționează și, dacă nu se schimbă, va dispărea, luată de un val populist care nu încetează să crească, inclusiv în Peninsulă.Prin urmare, trebuie acționat și repede, potrivit agitatului premier italian, care a făcut din acesta crezul său în politică.”A sosit momentul să deschidem o discuție despre cum funcționează UE în prezent și cum ar putea funcționa mai bine”, a repetat Sandro Gozi, un apropiat al prim-ministrului italian.În opinia Romei, calendarul este favorabil. Anul viitor, Europa „va sărbători” cei 60 de ani de existență de la semnarea Tratatului de la Roma, în timp ce în Germania și Franța au loc alegeri naționale.”Fără îndoială că în prezent Europa traversează unul din momentele cele mai dificile ale istoriei sale”, a afirmat Paolo Gentiloni. Acest „amestec de dificultăți a dus la apariția unui ansamblu de îndoieli și crize care riscă să pună în pericol întreg proiectul european”, a avertizat el.Această primă dezbatere, „neoficială” și care nu pretinde să se substituie altor „formate” de reuniuni din UE, va continua cu o nouă reuniune, în Belgia, a mai spus ministrul italian.