Mezzosoprana Margarita Mamsirova, tenorul Roman Muravitsky, baritonul Evgeny Polikanin și pianistul Andrei Licăreț vor concerta pe 26 și 27 februarie, de la ora 19,00, la Castelul Cantacuzino din Bușteni, informează un comunicat transmis AGERPRES.
Cunoscuții artiști de operă vor încânta audiența cu arii celebre și foarte rar interpretate — din cauza dificultății tehnice a acestora — compuse de Giacomo Puccini, Piotr Ceaikovsky, Franz Shubert, Frederic Chopin, Giuseppe Verdi și Gioachino Rossini. Margarita Mamsirova este solist invitat al Teatrului Balșoi din Moscova din 2002 și a cântat, la fel ca și invitații săi din 26 și 27 februarie, pe unele dintre cele mai importante scene ale lumii, precum Teatro alla Scala (Milano), Grand National Theatre (Beijing), Royal Opera House (London), Teatro Real (Madrid), Teatr Wielki — Opera Narodowa (Warsaw), Opera National de Paris etc. Roman Muravitsky este un tenor cu excelente calități lirico-dramatice, solist principal al Teatrului Balșoi din 2003. Unele dintre cele mai cunoscute roluri ale sale sunt Herman („Queen of Spades”), Glitzy („Khovanshina”), Calaf („Turandot”), Cavaradossi („Tosca”). Evgeny Polikanin este solist principal al Teatrului Academic de Muzică „Stanislavski și Nemirovich-Danchenko” din Moscova, unde a interpretat roluri precum Athanael („Tais”), Jago („Otello”), Don Carlos („Ernani”), Escamillio („Carmen”). Baritonul îmbină, în reprezentațiile sale, o tehnică vocală clasică perfectă cu o voce puternică și spectaculoasă. Cei trei soliști vor fi acompaniați de Tatiana Lobyreva, una dintre pianistele preferate ale multor soliști de operă. Invitatul special al concertelor din luna februarie este celebrul pianist Andrei Licăreț. Născut la București, Andrei Licăreț a început studiile de pian cu tatăl său la vârsta de cinci ani. La 11 ani a debutat ca solist, interpretând „Concertul pentru pian în do major, KV 246” de Mozart, alături de Orchestra de Cameră a Filarmonicii din București. A urmat cursurile Liceului de Muzică „George Enescu” din București, unde a studiat cu Gabriela Enășescu. A susținut concerte la Paris, Vendome, Santander, Berlin, Wurzburg, Londra, Roma, Lucca, Livorno, Salonic, Copenhaga, Istanbul, Praga, Tel Aviv, Varșovia și Bruxelles. Prahova Classic Nights reprezintă un concept artistic creat de mezzosoprana Margarita Mamsirova, în colaborare cu Zamora-Estate și cu artiști celebri. Aceștia au inițiat o manifestare unică în România, aducând împreună, în această serie de concerte, staruri muzicale internaționale. Castelul Cantacuzino din Bușteni, construit între anii 1901 și 1911 de prințul Gheorghe G. Cantacuzino, a fost deschis publicului pentru vizitare începând cu 2010. Castelul Cantacuzino a găzduit unele dintre cele mai impresionate și interesante expoziții din România. Astfel, în 2015, iubitorii de artă s-au putut bucura de litografii și gravuri ale celebrului Salvador Dali, în prezent, simezele edificiului purtând lucrările marelui artist spaniol Pablo Picasso.