Anna Pavlova (Anna Pavlovna Pavlova), faimoasă balerină rusă care și-a închinat viața baletului clasic, s-a născut la 12 februarie 1881, la Ligovo, lângă St. Petersburg, Rusia. „Întotdeauna am vrut să dansez, chiar din copilărie. Astfel, am construit castele în aer din speranțele și visele mele”, mărturisea Anna Pavlova, potrivit biography.com, amintind că nu își putea imagina viitorul decât în rolul de dansatoare pe o scenă în fața unui public numeros.
A fost crescută de bunica ei, la vila acesteia din Ligovo, aici făcând cunoștință cu societatea aristocratică și participând la spectacolele de balet de la Teatrul Mariinsky, potrivit imdb.com. Deși și-a dorit de mică să devină balerină, a fost respinsă la vârsta de 8 ani, însă a urmat studii de balet acasă timp de doi ani. A fost admisă la clasa de balet condusă de Marius Petipa, la Școala de Balet Imperial din Sankt-Petersburg, la vârsta de 10 ani atrăgând foarte repede atenția profesorilor datorită talentului său. Studia câte opt ore pe zi și suplimentar lua și lecții de muzică. La vârsta de 18 ani a părăsit Școala Baletului Imperial din St. Petersburg. Debutul pe scenă l-a făcut, la 19 septembrie 1899, iar între anii 1899-1907 a lucrat cu Baletul Mariinsky. În perioada 1901-1902 i s-a conturat reputația în rândul cunoscătorilor și al iubitorilor de balet din Sankt Petersburg. Având un suport deosebit, din partea acestora cariera sa a înflorit.
În 1905, a fost numită oficial în rangul de prim-balerină. A avut legături strânse cu membri ai vieții teatrale din Sankt-Petersburg, respectiv Serghei Diaghilev, Alexandre Benois, Leon Bakst și Fokine Mihail. În 1907, i s-a permis să meargă la Moscova în primul ei turneu independent, cu o companie mică condusă de Mihail Fokine. A împărțit rolul Giselle cu Matilda Kshesinskaya, avându-l partener și coregraf pe Mihail Fokin. Mihail Fokin a semnat coregrafia și pentru cel mai cunoscut spectacol în care a evoluat Pavlova, „The Dying Swan”, pe muzica lui Camille Saint-Saëns. În 1908, impresarul și artistul Serghei Diaghilev i-a angajat pe Pavlova și Mihail Fokin la compania sa, Baletul Rus, pentru spectacole susținute la Paris și la Londra. Tot în această perioadă a efectuat un turneu la Helsinki, Stockholm, Copenhaga, Praga, Dresda, Leipzig, și în alte orașe germane, culminând cu Berlinul, succesul fiind răsunător. De asemenea, a călătorit la Paris unde a apărut în legendarele ”Saisons russes” a cunoscutului Serghei Diaghilev, fondatorul Baletelor Rusești. Triumful său trezește interesul în Londra și în SUA. În 1911, s-a căsătorit cu aristocratul de origine ruso-francez Victor D’Andre, care a devenit impresarul ei, iar împreună au înființat o trupă de balet. Un an mai târziu, a cumpărat o proprietate în Hampstead, Londra, unde a trăit alături de soțul ei până la sfârșitul vieții. Aici și-a amenajat un iaz cu lebede, făcând aluzie la rolul ei favorit. De asemenea, a înființat o școală de dans, inițial având doar opt dansatori din Rusia. Mai târziu, câștigând popularitate, numărul celor care activau la școala de dans a crescut la 60, atât dansatori, cât și personal.
În anul 1910, și-a făcut debutul la Metropolitan Opera House. Ultima sa apariție a fost în 1913, la St. Petersburg. De-a lungul carierei, a evoluat peste tot în lume — în Europa, Asia, America de Nord și Centrală și Australia. Evolua în câte 8-9 spectacole pe săptămână, reușind să capteze publicul și din zonele rurale îndepărtate. Între anii 1913-1930 a performat în peste 4.000 de spectacole de balet. În ianuarie 1931, în timp ce se îndrepta spre un turneu având ca destinație finală Olanda, a fost implicată într-un accident feroviar în urma căruia a scăpat teafără, însă din cauza frigului din timpul călătoriei s-a îmbolnăvit. Starea sa de sănătate s-a deteriorat iar la 23 ianuarie 1931 a murit la Haga, Olanda. A fost îngropată în cimitirul Novodevichy Convent, Moscova. Anna Pavlova a reușit de-a lungul vieții să convingă oamenii că baletul este alegerea potrivită pentru o carieră, iar moștenirea lăsată de ea se regăsește în școlile de dans, societățile și companiile înființate în onoarea sa, dar cel mai puternic se regăsește în generațiile de dansatori pe care i-a inspirat. (Agerpres)