PSD este de acord cu dezideratul prevenției în sănătate, dar propunerea de lege a PNL pe acest subiect nu are legătură cu prevenția în sine, ci este un proiect de amendare a populației, a declarat vicepreședintele social-democrat Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății, vineri, într-o conferință de presă. „Prevenția este un deziderat cu care suntem de acord. Orice medic și orice societate vrea să încurajeze programele de prevenție, dar această lege nu are nicio legătură cu prevenția în sine. Asta o puteți vedea și din expunerea de motive și din legea în sine. Este, practic, un proiect de amendare a populației României cu sume cuprinse între 10% și 50% din costul tratamentului. Și asta o vedeți scris negru pe alb în proiectul legislativ”, a afirmat Bănicioiu. El a spus că PSD nu respinge în totalitate proiectul, ci doar în forma propusă de PNL. Vicepreședintele PSD a adăugat că o astfel de lege nu poate fi adoptată de Parlament în condițiile în care impune o serie de coerciții financiare. „Ați întrebat în ce condiții poate trece o astfel de lege. În niciun caz nu poate fi vorba de acele coerciții financiare în România”, a completat Bănicioiu. Vicepreședintele PSD a prezentat două exemple menționate în proiectul de lege privind cancerul mamar și investigațiile medicale în cazul hipertensiunii arteriale, patologii al căror tratament impune costuri ridicate ce nu pot fi suportate de români. „Îmi pare rău că după nu atât de mulți ani de la perioada în care morfina era considerată o pretenție pentru bugetul de stat, vă aduceți aminte celebrii ani 2010-2011, văd că niște colegi parlamentari, tot din zona dreptei, consideră o povară costul acestor tratamente. Deci, în loc să ne punem problema de a asigura tratamente cât mai inovatoare, cât mai folositoare pacienților, (…) văd că venim cu tot felul de idei, una mai năstrușnică decât cealaltă, menite să distrugă ce a mai rămas bun din sistemul sanitar”, a spus Bănicioiu. Fostul ministru al Sănătății a adăugat că „prevenția înseamnă în primul rând educație”. „Înainte de a înființa încă o agenție, care este celălalt punct al acestui proiect legislativ, vreau să-i informez pe colegii de la PNL că această agenție există. Se cheamă Centrul Național de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate, este funcțional în momentul de față. Există și Institutul Național de Sănătate Publică, deci nu ar mai trebui creată încă o entitate cu alți angajați care, înțeleg, că va gestiona un buget care vine tot de la Ministerul Sănătății, tot din bugetul de stat. (…) Prevenție înseamnă educație, de aceea am și demarat discuțiile anul trecut cu Ministerul Educației (…) pentru a introduce orele de educație sanitară. (…) Sper ca totuși ideea, dezbaterea parlamentară, să se concentreze pe educarea populației în sensul de a veni la controale medicale, de a crea obiceiuri încă din perioada foarte fragedă, din perioada copilăriei. Cred că anul viitor pot fi introduse în programa școlară astfel de ore de educație sanitară”, a declarat Bănicioiu. Vicepreședintele PSD a completat că, totodată, în România sunt în derulare mai multe programe de prevenție care trebuie finanțate corespunzător. „Accesul, colaborarea ar trebui să fie mult mai strânsă între pacient și medicul de familie și atunci pachetul de prevenție trebuie adus cât mai mult spre medicina de familie”, a indicat Bănicioiu. Vicepreședintele PSD a spus, totodată, că nu există aparatura necesară la nivelul spitalelor pentru efectuarea unor anumite tipuri de investigații precum cele menționate în expunerea de motive a proiectului de lege privind prevenția. „Trebuie medici, trebuie infrastructura necesară dezvoltată în toată țara, în toată România. Deci și pacienții din zonele defavorizate, din zonele rurale trebuie să aibă acces înainte de a introduce o restricție eventual. Nu poți introduce restricții până nu asiguri cadrul și mai ales modalitatea. (…) Haideți să facem întâi infrastructura unde poți într-adevăr să-l trimiți în bolnav. (…) Ar trebui continuate aceste programe de dezvoltare a infrastructurii. (…) Cred că Parlamentul aici poate să ajute, mai ales că Parlamentul votează legea bugetului de stat. (…) Și, ulterior, da, discutăm și tot felul de programe de prevenție care, repet, și în momentul de față există”, a afirmat Bănicioiu. Senatorul PSD Florian Popa, vicepreședinte al Comisiei pentru sănătate din Camera superioară, a declarat, la rândul său, că proiectul de lege privind prevenția prezintă elemente de neconstituționalitate. „Inițiativa, după mine, nu este constituțională acum. Dacă s-ar aplica și s-ar vota în Parlament o astfel de inițiativă, după părerea mea, contravine unor extrase, unor formule din Constituție, care pe de-o parte consfințesc dreptul la ocrotirea sănătății, care este garantat. Și, un al doilea, că statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice. (…) Având în vedere că inițiativa ar trebui să apară concomitent cu o schimbare a Constituției și că trebuie să se adreseze unei populații educate din punct de vedere sanitar, ar fi suficiente argumente ca eu, personal, să spun că dacă aș fi pus în postura să votez o astfel de inițiativă nu aș face-o”, a afirmat senatorul PSD. Popa a adăugat că o astfel de lege poate fi necesară, având în vedere că prevenția este un subiect important care stă în atenția domeniului medical de foarte mult timp, dar a punctat că nu crede că poate fi aplicată în condițiile actuale din România.