Ce poate să însemne sentința dată împotriva fostului comandant al Penitenciarului de la Râmnicu Sărat, Alexandru Vișinescu? În primul rând un gest normal al unei instanțe de judecată investită să judece în conformitate cu legea o abatere pentru care nu a existat până acum o practică judiciară. Crimele săvârșite împotriva umanității și-au găsit astfel un răspuns din partea celor investiți de lege să o aplice. Regimul comunist a favorizat nașterea unor astfel de monștri, după chipul și asemănarea lui Alexandru Vișinescu, care au decis prin așa zisa cutumă a lumii carcerale să se folosească de tortură pentru a-și liniști orgoliile scăpate de sub control, devenind criminali într-un spațiu în care era pedepsită crima și celelalte abateri de la ”etica și morala comunistă”.
Instanța de judecată a repus ordine și în aceste pasaje uitate sub praful istoriei sau chiar sub chipul unor bătrâni asupriți astăzi de vârsta celor 80 de ani, din care 26 i-au petrecut în libertatea altora, libertate pentru care regimul în care ei și-au manifestat ura de clasă față de cei care au fost închiși pentru că nu gândeau ca Partidul, a reușit să pedepsească un popor întreg.
Alexandru Vișinescu devine un exemplu viu, chiar dacă merge șotâng, că se poate. Nici o faptă rea nu rămâne nepedepsită. Legea nu poate fi încălcată, chiar sub un machiaj superficial și conjunctural ascunde mari nedreptăți, mari abateri de la morală, de la bunul simț, care nu poate fi ignorat, chiar dacă o anume lege contrafăcută de un regim politic profund inuman îți permite să omori cu zâmbetul pe buze.
Alexandru Vișinescu nu a primit această istovitoare pedeapsă, de 20 de ani de pușcărie, pentru că a condus un penitenciar, chiar în regimul care a inventat pedepse pentru cei care doreau să fie oameni, să se bucure de viață, să aibă libertatea de a fi oameni între oameni, era prețuită viața prin conceptul ”grijii zilei de mâine”. Pedeapsa primită a fost decisă de ceea ce legea nu-l obliga să facă. Nimeni nu te obliga să joci rolul călăului față de cel pedepsit pentru că a greșit față de legile țării de la acea vreme. Nimeni nu te obliga să devii torționar, doar pentru a ieși în evidența organelor de partid și de stat.
Alexandru Vișinescu a fost tipul membrului de partid care era în stare să se ofere singur să facă un stop cardiac, pentru ca șeful său să se ocupe de adevăratele probleme stringente ale țării.
Dacă ar trebui ca toate sentințele judecătorești nedrepte, chiar dacă au fost date în spiritul legilor de atunci, să fie imputate magistraților care le-au luat (condamnând oameni nevinovați, de iure, atâta timp cât ei au fost condamnați pentru delicte de opinie sau altora cărora li s-au înscenat fel de fel de infracțiuni ”de drept comun”, pe care judecătorii au evitat să vadă în dosare ceea ce era ”cusut cu ață albă”) ar produce un seism atât de necesar și astăzi pentru igienizarea clasei magistraților, ce încă mai judecă după vechile metehne, așa cum Alexandru Vișinescu și-a dezvoltat apucăturile de monstru devorator de oameni, indiferent de nevinovăția sau de vinovăția lor.
Pedepsele cu privare de libertate, dată de justiția comunistă, erau aplicată în spațiul carceral cu un surplus de pedeapsă, de fiecare dată duse până dincolo de limita umană, torturi fizice, psihice și mai ales cu transformarea celulei într-un adevărat iad, vin să motiveze și să ceară în continuare tragerea la răspundere a tuturor celor care și-au depășit atribuțiile de serviciu, căci nicăieri, în nici un regulament intern al pușcăriilor, fie ele și comuniste, nu scrie că deținutul trebuie torturat până la sinucidere.
Alexandru Vișinescu trebuie compătimit ca om bătrân, ajuns la apusul vieții în situația de a plăti pentru marile sale greșeli, ale lui Alexandru Vișinescu cel tânăr. Un bătrân bolnav pus la zid, trimis într-un spațiu cunoscut lui, dar, de această dată, pentru a vedea ce înseamnă să fi pușcăriaș. Norocul său este că astăzi nu mai există specimene așa cum a fost Alexandru Vișinescu sau Iosif Ion Ficior, fost comandant al Coloniei de muncă Periprava, care a deținut și alte poziții în sistemul penitenciar comunist, activând în unitățile carcerale Poarta Albă, Suceava sau Borzești, în anii ’50 și începutul anilor ’60.
A fost Alexandru Vișinescu, urmează Iosif Ioan Ficior, cel care a fost deja acuzat că, în perioada în care a condus închisoarea de la Periprava, a impus un regim de detenție inuman, în urma căruia au murit 103 deținuți! Iată că, Istoria nu doarme!
ADI CRISTI