Premierul Dacian Cioloș afirmă, într- o postare pe pagina sa de Facebook, că cele 47 de măsuri cuprinse în pachetul anti-sărăcie își vor face simțite efectele în cursul acestui an. ”Toți copiii trebuie să aibă identitate, așadar toți cei care nu au un CNP acum vor primi unul, printr-un program inclus în pachetul complex ‘#antisaracie’ pe care l-am elaborat în Guvern. Alte măsuri din același pachet se referă la: ‘Caravane medicale la sate’, pe modelul unui proiect care și-a dovedit eficiența, sau un alt exemplu — pentru forța de muncă — un plan prin care zilierii vor putea beneficia de asigurări sociale și de sănătate. În total, sunt 47 de măsuri, pe care le vom prezenta miercuri și care își vor face simțite efectele în cursul acestui an”, a scris premierul, luni dimineață, pe Facebook. Premierul Dacian Cioloș a prezentat, săptămâna trecută, în ședința de guvern, un pachet de incluziune socială grupat pe categorii de vârstă și care se adresează persoanelor supuse riscului de sărăcie. „Avem în România foarte mulți oameni supuși riscului de sărăcie, dintre care 1,7 milioane sunt copii, cu riscurile mai mari, mai ales în mediul rural. (…) Am cerut doamnei ministru Costea, împreună cu domnul vicepremier Dâncu și cu consilierii mei de la Cancelarie, să vină cu un plan care să canalizeze și bugetul național și fonduri europene, combinându-le pe măsuri care există deja, dar unele dintre ele sunt insuficient folosite, alte măsuri noi pe care le avem în vedere sau chiar și proiecte-pilot dezvoltate de anumite structuri neguvernamentale care și-au dovedit eficiența și pe care vrem să le generalizăm. Este o schemă integrată care este organizată pe etape din viață, în așa fel încât să putem oferi un fel de plasă de siguranță pentru cei supuși riscului de sărăcie indiferent de vârstă, pornind de la naștere și până la sfârșitul vieții”, a declarat Cioloș.