Avioane de luptă britanice Typhoon au fost ridicate de la sol pentru a intercepta două bombardiere rusești care se îndreptau miercuri spre spațiul aerian al Marii Britanii, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, relatează Reuters și BBC. Numărul cazurilor de interceptare a avioanelor militare rusești de către aparate de zbor ale țărilor NATO a crescut în ultimul an, în contextul creșterii tensiunilor dintre statele occidentale și Moscova din cauza crizei ucrainene. Potrivit BBC, două avioane Typhoon ale Forțelor aeriene regale se aflau în cursul misiunii de interceptare a bombardierelor, care ar fi fost depistate în apropierea coastei din Cornwall, în sud-vestul Angliei. Avioanele rusești nu au intrat în spațiul aerian britanic. Anteriorul în cursul zilei, ministrul apărării Michael Fallon a declarat că președintele rus Vladimir Putin reprezintă ‘un pericol real și actual’ pentru statele baltice. Premierul britanic David Cameron a declarat, conform BBC, că acțiunea rusă nu va primi ‘cine știe ce răspuns’. ‘Cred că ceea de demonstrează acest episod este că avem avioanele de luptă rapide, piloții și sistemele necesare pentru a proteja Marea Britanie. Bănuiesc că rușii încearcă să demonstreze ceva’, a spus premierul britanic.