Șapte copii cu sindrom hemolitic-uremic sunt în continuare internați la Spitalul „Marie Curie”, trei dintre aceștia în stare gravă pe secția de Terapie Intensivă, iar patru la Nefrologie, prezentând o stare bună, a declarat miercuri pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al unității medicale, Denis Stănescu.Potrivit acesteia, cei trei copii internați la Terapie Intensivă sunt urmăriți îndeaproape și nu necesită ventilație mecanică.
Toți trei sunt pe dializă peritoneală. Ceilalți patru copii cu sindrom hemolitic-uremic se află internați la secția de Nefrologie, trei fiind dializați, a spus medicul.
Denis Stănescu a amintit că marți au fost externați doi copii.