Autorul atentatului sângeros comis miercuri seară în capitala turcă Ankara și soldat cu 28 de morți ar fi un cetățean sirian, identificat pe baza amprentelor digitale, scrie cotidianul pro-guvernamental Yeni Safak, în ediția electronică de joi, transmite Reuters.Publicația nu precizează surse informației și nu există deocamdată posibilitatea confirmării ei. Atentatul nu a fost revendicat.
Potrivit cotidianului menționat, atentatorul, identificat sub numele de Salih Necar, a intrat în Turcia cu valul de refugiați din Siria.
El a fost identificat pe baza amprentelor digitale prelevate la intrarea în țară, mai scrie Yeni Safak.
Potrivit aceleiași surse, autovehiculul folosit în atacul de miercuri, întreprins în apropierea sediului Statului Major, a parlamentului și a altor clădiri guvernamentale, fusese închiriat în orașul Izmir, din vestul Turciei, în urmă cu circa două săptămâni.
Potrivit unei surse de securitate de rang înalt, indiciile inițiale arată spre o responsabilitate a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), interzis prin lege.