Iohannis: Marea Britanie trebuie să rămână în UE, dar nu acceptăm discriminarea românilor

La Consiliul European din 18-19 februarie de la Bruxelles preşedintele Klaus Iohannis va susţine că România nu acceptă restricţionarea liberei circulaţii sau discriminarea cetăţenilor români pe tema beneficiilor sociale, în negocierile pe tema Brexit.”Nu acceptăm în niciun fel ca libera circulaţie să fie pusă sub semnul întrebării. În acelaşi fel, noi nu acceptăm, şi am spus asta foarte clar, să apară o discriminare, nu putem să acceptăm că cineva care vine din România este altfel tratat decât cineva care vine din Spania sau din Italia. Trebuie să existe o egalitate în tratamentul oamenilor din Uniunea Europeană”, a declarat Iohannis într-un interviu la TVR.Preşedintele a mai spus că pe tema beneficiilor sociale nu trebuie să apară ”distorsiuni, discriminări”, însă a precizat că Uniunea Europeană nu este „o uniune socială”.”În ce priveşte beneficiile sociale, cred că este important de asemenea să vedem să nu apară distorisiuni şi să nu apară discriminiări. Pe de altă parte trebuie să recunoaştem că UE nu este o uniune socială. Beneficiile sociale şi modul în care sunt acordate ele, că vorbim de ajutor de şomaj, de alocaţia pentru copii, de pensii, acestea sunt stabilite la nivel naţional. Nu putem să ne imaginăm că mergem noi şi impunem un anumit fel de sistem social în alt stat. Nu se poate aşa ceva”, a spus Klaus Iohannis.Preşedintele a spus că Marea Britanie trebuie să rămână în Uniunea Europeană, dar că România nu este dispusă ca cetăţenii români să fie discriminaţi.De asemenea, Iohannis a dat asigurări că orice se negociază la Bruxelles pe marginea celor patru propuneri făcute de preşedintele Consiliului, Donald Tusk, premierului David Cameron se aplică doar după ce are loc referendumul din Marea Britanie. „Dacă se insistă foarte mult pe unele beneficii sociale care vor fi rediscutate, va fi o perioadă de adaptare, nu se schimbă regula de azi pe mâine”, a mai afirmat Klaus Iohannis.El a subliniat că România este de acord cu trei propuneri, guvernanţă, piaţa digitală şi competitivitate, însă ultimul capitol, care este despre libertatea de mişcare şi beneficii sociale, este încă deschis negocierilor. Iohannis a precizat că este important ca orice regulă nouă să nu fie aplicată retroactiv.De asemenea, la Consiliu nu se va discuta despre cote obligatorii de refugiaţi pentru că centrele de primire din Grecia şi Italia nu au fost pregătite pentru acest mecanism, a spus preşedintele.”Noi am făcut o ofertă la vremea respectivă de a prelua un număr de migranţi, în baza acelei cote, lucru care nu s-a realizat niciodată, fiindcă centrele de primire în Grecia şi în Italia nu au fost pregătite pentru acest mecanism. S-a decis atunci un mecanism care s-a dovedit a fi total nefuncţional şi atunci problema a rămas suspendată şi nu cred că se va mai reveni la discuţia pe cote obligatorii, dar noi trebuie să discutăm fenomenul şi trebuie să găsim soluţii”, a declarat Iohannis.Preşedintele a mai spus că soluţiile pe care le susţine România sunt foarte simple şi foarte clare, adică securizarea graniţelor externe ale Uniunii Europene şi rezolvarea problemei în ţările sursă, mandat cu care Iohannis va negocia la Consiliul European din 18-19 februarie.