Oportunităţile investiţionale din Republica Moldova au fost prezentate oamenilor de afaceri din județul Cluj, România, în cadrul unui eveniment dedicat fortificării relațiilor comercial-economice și facilitării informării privind climatul investițional dintre cele două țări. Evenimentul a fost organizat ieri de Ministerul Economiei în colaborare cu Ambasada R. Moldova la Bucureşti și Camera de Comerț și Industrie Cluj, relatează MOLDPRES. Potrivit Serviciului de presă al ME, la reuniune au participat peste 40 de companii din România, reprezentanți ai companiilor moldovenești din domeniul comerțului, industriei, energetic, agriculturii, transportului, IT, construcțiilor, educației, serviciilor ș.a. Delegația de la Chișinău a fost condusă de viceministrul Economiei, Vitalie Iurcu, însoțit de reprezentanți ai Zonelor Economice Libere și Parcurilor Industriale. În context, viceministrul Economiei a făcut o prezentare amplă privind oportunităţile investiţionale și de afaceri din țara noastră, expunînd informații cu referire la avantajele oferite de Parcurile Industriale și Zonele Economice Libere. Vitalie Iurcu a menționat că promovarea politicilor de atragere a investițiilor este o prioritate pentru Guvernul Republicii Moldova. La finalul evenimentului delegația de la Chișinău a răspuns la întrebările antreprenorilor de peste Prut, asigurîndu-i, totodată, de suportul necesar în cadrul vizitelor de informare în ţara noastră. În aceeași zi, delegația moldovenească a vizitat cîteva parcuri tehnologice din Cluj în scopul schimbului de experiență și bunelor practici. De asemenea, viceministrul Economiei s-a întîlnit cu reprezentanții companiei Endava, care are reprezentanță în Republica Moldova, Serbia și Macedonia și a discutat despre posibilitățile de cooperare.