Nora Iuga va susţine conferinţa „Domnul Beligan e de vină că am devenit poet”, la Teatrul Naţional

Scriitoarea Nora Iuga va susţine conferinţa „Domnul Beligan e de vină că am devenit poet”, pe 28 februarie, de la ora 11.00, la Sala Atelier a Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti, în cadrul programului „Conferinţele Teatrului Naţional”.”Prima mea întâlnire cu scena a fost la trei ani, când am văzut opereta ‘Voievodul ţiganilor’. De atunci, nu am mai visat altceva decât să ajung pe scenă. Nu s-a putut şi aşa am devenit poetă”, mărturiseşte Nora Iuga.Nora Iuga s-a născut pe 4 ianuarie 1931. Este poetă, prozatoare, traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a PEN Club.A publicat în jur de 20 de volume de versuri, printre care „Vina nu e a mea” (1968); „Captivitatea cercului” (1970; retrasă din librării şi biblioteci, având interdicţie de publicare timp de şapte ani); „Opinii despre durere” (1980); „Inima ca un pumn de boxeur” (1982, 2000); „Piaţa cerului” (1986); „Dactilografa de noapte” (1996, 2010); „Spitalul manechinelor” (1998, 2010); „Autobuzul cu cocoşaţi” (2001, 2010); „Petrecere la Montrouge” (2012); „Câinele ud e o salcie” (2013).Printre volumele de proză şi poezie traduse în străinătate se numără romanele „Sexagenara şi tânărul” (în Germania, Spania, Italia, Franţa, Slovenia, Bulgaria), „Săpunul lui Leopold Bloom” şi „Hai să furăm pepeni” (în Bulgaria) şi volumele de poezie „Capricii periculoase” (antologie, în Germania şi Slovenia), „Autobuzul cu cocoşaţi” şi „Poem de octombrie” (în Germania), „Inima ca un pumn de boxeur” (în Franţa) şi „O inimă venind pe picioroange” (în Elveţia).A tradus peste 30 de titluri din Friedrich Nietzsche, August Strindberg, Paul Celan, Ernst Jünger, Günter Grass, Elfriede Jelinek, Herta Müller etc.