Conducerea Nuclearelectrica a desemnat doi noi directori la sucursala CNE Cernavodă; cei vechi sunt anchetați de DNA

Conducerea SN Nuclearelectrica SA a decis, vineri, suspendarea din funcție a directorului sucursalei CNE Cernavodă și a directorului economic al CNE Cernavodă pe durata aplicării măsurii controlului judiciar, atribuțiile fiind preluate de Marian Șerban, respectiv Titina Holobiuc, se arată într-un comunicat al Nuclearelectrica transmis, vineri, AGERPRES. ‘În data de 19.02.2016, conducerea SNN a decis suspendarea din funcție a Directorului Sucursalei CNE Cernavodă și a Directorului Economic al CNE Cernavodă pe durata aplicării măsurii controlului judiciar. În vederea asigurării continuității activității, conducerea SNN a decis ca Marian Șerban, directorul Centralei CNE Cernavodă, să preia atribuțiile funcției de director al Sucursalei CNE Cernavodă și Titina Holobiuc să preia atribuțiile funcției de Director Economic în cadrul CNE Cernavodă’, se precizează în comunicat. Față de celelalte persoane cu privire la care s-a pus în mișcare acțiunea penală, SNN va acționa în conformitate cu prevederile Codului Muncii, se mai arată în documentul citat. Nuclearelectrica anunță că Direcția Națională Anticorupție-Serviciul Teritorial Constanța a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru 5 persoane din cadrul CNE Cernavodă și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 18.02.2016, pentru Directorul Sucursalei CNE Cernavodă și Directorul Economic al CNE Cernavodă. ‘Ancheta preliminară a DNA a avut în vedere acțiuni sau inacțiuni legate de modul de atribuire a unui contract cadru de servicii de protecție fizică și monitorizare încheiat în 2008, concluziile anchetei DNA făcând referire la eludarea legislației în domeniul atribuirii contractelor de achiziție publică și a legislației speciale în domeniul încheierii și derulării contractelor ce necesită autorizații speciale din partea Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS)’, se menționează în comunicat. În schimb, societatea precizează faptul că ‘faptele constatate de ancheta DNA nu au afectat și nu vor afecta în niciun fel securitatea nucleară, operarea centralei și/sau asigurarea tuturor celorlalte funcții suport aferente activității de bază, compania desfășurându-și activitatea în conformitate cu obiectivele asumate’. Marian Șerban a ocupat până în prezent funcția de director de Centrală CNE Cernavodă Unitățile 1 și 2, coordonând direcția de producție, direcția tehnică, departamentele de control lucrări, radioprotecție, securitate nucleară și monitorizare performanțe pentru ambele unități nucleare. Are o experiență de peste 30 de ani în industria nucleară, ocupând funcții de conducere pe perioada punerii în funcțiune a ambelor unități ale CNE Cernavodă. Titina Holobiuc este economist de profesie și are o experiență de 31 de ani în domeniul financiar-contabil, coroborat cu specificul industriei nucleare, se mai arată în comunicat.