Discuțiile legate de restructurarea Complexului Energetic Hunedoara (CEH) sunt complicate, însă în final se va ajunge la o soluție, a declarat, luni, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, adăugând că înțelege temerile și îngrijorările minerilor din Valea Jiului. Aproximativ 200 de mineri de la exploatarea de cărbune Lonea s-au blocat luni dimineață în subteran, nemulțumiți de situația în care se află Complexul Energetic Hunedoara (CEH), oamenii solicitând prezența în Valea Jiului a ministrului Energiei, Victor Grigorescu. Întrebat ce le transmite minerilor, Victor Grigorescu, prezent la un eveniment pe teme energetice, a declarat: „Complexul Energetic Hunedoara trece printr-o perioadă dificilă. Nu este singura companie, însă acum este nevoie de solidaritate. Este vorba de un proces de restructurare care va fi greu”. Potrivit ministrului, CE Hunedoara are un management și administratori care au datorii clare în acest sens. „Discuțiile legate de restructurare sunt complicate și înțeleg temerile și îngrijorările oamenilor, dar sunt convins că vom găsi soluții”, a completat Grigorescu. El a mai spus că, în cazul companiilor cu probleme, cei din conducere ar trebui să fie primii afectați. „La companiile care trec prin perioade dificile, nu se pune problema să fie afectați cei din producție. Primii care trebuie să suporte aceste dificultăți sunt cei din conducere”, a adăugat ministrul. Minerii blocați luni dimineața în mina Lonea spun că nu vor ieși din subteran până la venirea ministrului. „Până nu vine ministrul în Valea Jiului, să ne spună soarta CEH, minerii spun că nu vor ieși din subteran”, a declarat, pentru AGERPRES, președintele Sindicatului ‘Muntele’ de la Mina Lonea, Vasile Păduraru. Potrivit acestuia, activitatea la Mina Lonea a fost oprită și de angajații care lucrează la suprafață. Păduraru a explicat că starea de spirit a oamenilor este una „foarte încinsă” din cauză că aceștia se tem de falimentul CEH și de perspectiva că și-ar putea pierde locurile de muncă. „Starea de spirit a oamenilor este foarte încinsă la nivel de subteran și suprafață, dar și în Valea Jiului este la fel. Oamenii se tem de insolvența CEH și de pericolul falimentului. Vedem falimentul la poarta minei”, a arătat liderul de sindicat. Acesta a mai spus că va intra în subteran pentru a se alătura ortacilor săi, urmând să revină la suprafață doar pentru a discuta cu minerii care vor veni la schimburile următoare. „De marți, nu voi mai ieși din subteran, până nu vine ministrul în Valea Jiului”, a conchis Păduraru. CEH numără circa 6.300 de salariați care lucrează la minele de cărbune Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan, precum și la termocentralele Mintia și Paroșeni. Compania se află în procedură de insolvență.