Numărul persoanelor infectate cu virusul Zika raportate de Mexic a crescut la 93 după înregistrarea a 13 noi cazuri în ultima săptămână, dintre care două femei însărcinate, a informat Ministerul Sănătății citat de EFE. „Actualizarea cazurilor de Zika este de 13 cazuri în ultima săptămână, 93 în total. Printre acestea, două femei însărcinate” care se află în stare bună, a declarat secretarul adjunct pentru prevenție și promovare a sănătății, Pablo Kuri, la o conferință de presă. Kuri a subliniat că nouă cazuri s-au înregistrat în statele Chiapas (sud-est), două în Oaxaca (sud), unul în Guerrero (sud) și altul în Michoacán (vest). Oficialul a amintit că este nevoie de o campanie de prevenire, pentru ca odată cu venirea sezonului cald să nu se extindă virusul transmis de țânțarul Aedes aegypti, care transmite și virusul Dengue și Chinkunguńa. La 16 februarie, ministerul a informat că șase femei însărcinate se numără printre cele 80 de cazuri de infecție cu virusul Zika detectate în țară până la acel moment. Pentru a combate virusul în Mexic au fost realizate campanii de fumigații în casele particularilor, clădirilor publice și zonelor cu concentrație mare de persoane, în afară de campaniile mediatice și de punere la dispoziție a cadrelor medicale. Virusul Zika a fost corelat cu o creștere a cazurilor de microcefalie la nou născuți în Brazilia, deși această legătură nu a fost confirmată științific.