Cioloș: Azi lansăm platforma online maisimplu.gov.ro pentru debirocratizarea administrației

Guvernul lansează, miercuri, platforma online maisimplu.gov.ro, care are drept scop debirocratizarea administrației publice prin eliminarea unor documente sau tipuri de dosare. „Astăzi lansăm platforma a ceea ce am numit noi Comisia de tăiat hârtii, platforma online care va trebui să ne ajute să identificăm acele lucruri în funcționarea administrației care să ducă la o debirocratizare în relația cu cetățenii mai ales. Această platformă online are adresa ‘maisimplu.gov.ro’, unde o să invităm contribuabilii, cetățenii să ne împărtășească din experiența lor în relația cu administrația și care documente sau care tipuri de dosare pe care trebuie să le depună la administrație li se par complicate și ar putea fi simplificate”, a anunțat prim-ministrul la începutul ședinței de guvern. Premierul a spus că au fost identificate „cazuri absurde”, precum cel al mamelor care au născut și trebuie să depună dosare diferite conținând „cam aceleași tipuri de documente” pentru obținerea unor drepturi legale.

„Am identificat chiar câteva cazuri, aș spune absurde, care se perpetuează în administrație. De exemplu, mamele care tocmai au născut trebuie să depună trei dosare cu, de multe ori, cam aceleași tipuri de documente: unul pentru indemnizația de creștere a copilului, altul pentru alocația de stat și un altul pentru stimulentul de reinserție. Aceste trei dosare conțin cam aceleași documente și trebuie să se plimbe de multe ori la aceleași instituții cu trei hârtii în copii diferite. E un caz unde putem simplifica lucrurile cu depunerea unui singur dosar, în așa fel încât administrația să poată să trateze toate cele trei tipuri de indemnizații”, a explicat Cioloș. El a mai dat drept exemplu cazul în care șomerii, pentru a obține indemnizația, trebuie să plătească „cam 30 de lei” ca să obțină anumite documente necesare, deși aceste „informații pot fi obținute de către administrația care are nevoie să prelucreze dosarul respectiv și direct solicitând informațiile respective, fără ca șomerul să mai trebuiască să plătească tot felul de taxe”. „Și aici cred că putem merge pe o simplă depunere a cererii, urmând ca administrațiile respective să colecteze sau să obțină datele direct prin conectarea sistemelor informatice”, a susținut prim-ministrul. Un alt caz prezentat miniștrilor a fost cel al cazierului judiciar: „Prin sistemele informatice ar trebui să punem la punct o modalitate prin care să nu mai trebuiască oamenii să ia cazierul de la un ghișeu ca să îl ducă la celălalt ghișeu. Sunt lucruri care pot fi făcute în mod simplu valorificând și sistemele informatice și diferitele platforme informatice administrative pe care s-au dat milioane de euro și care multe dintre ele nu sunt încă operaționale. Dacă aceste sisteme informatice, administrative le-am conecta, n-ar mai trebui să solicităm atâta birocrație cetățenilor”. Prim-ministrul a enunțat, totodată, și principiile pe care se va baza simplificarea birocratică. „În primul rând, ca o instituție să ceară o singură dată o informație de la un cetățean, după care în baza de date să o poată valorifica de câte ori e nevoie, (…) să punem la punct acest transfer electronic al datelor între instituții și să nu plimbăm cetățeanul de la un ghișeu la altul, (…) să înlocuim documentele legalizate acolo unde este posibil cu declarațiile pe proprie răspundere ca să evităm și costuri suplimentare și birocrație suplimentară și să înlăturăm chiar documentele și procedurile care nu se mai justifică și care pot fi înlocuite de proceduri digitale”, a afirmat Dacian Cioloș.