IUBIRE ȘI NEMURIRE

Să vorbim despre iubire în limba română. În tradiția acestui popor romantic, care nu de puține ori a lăsat sensibilitatea ”să dea tonul” la îndeletnicirile profunde ale acestui neam. Un neam de războinici ce-și apără hotarele țării, dar și de poeți, ce-și cântă iubirile nepereche. Un neam care nu a ezitat să-și zidească femeia în zidurile mănăstirii, să o aibă mai aproape de reușită, să o simtă în esența rugăciunilor sale, oricum tot ei adresate.

La români, iubirea este poate cel mai profund sentiment, care ne ține în acea solidaritate ce depășește convenția, oferindu-ne fiecăruia o șansă în plus de eradicarea singurătății. Dincolo de singurătate începe adevărata viață în doi, iar aceasta este de fapt viața care contează, viața care perpetuează specia. A iubi în limba română înseamnă, înainte de orice, familia, un el, o ea și cel puțin un copil, ceea ce s-ar traduce 1+1=3. Aceasta este ecuația care ne oferă atuul iubirii, care ne rezolvă ideea de solidaritate și soliditate a familiei, singura construcție solidă, care contează. Ea ne poate asigura veșnicia, ținerea de minte a unui neam, ce-și măsoară continuitatea împreună cu vechimea pietrelor, a pământului, a urmelor lăsate pentru prima oară de nașterea vieții pe pământ. Suntem pe aceste locuri de când am început să ne naștem, de la primii noștri străbuni și până la viitorii urmași, atâta timp cât nu avem certitudinea că aici vom rămâne în veacul vecilor, amin!  Românii au sărbătoarea iubirii, numită Dragobetele, o sărbătoare mult mai veche și mult mai profundă decât iubirea în stil american, încurajată de Valentine’s day

”Dragobetele are rădăcini foarte vechi, fiind sărbătorit chiar de pe timpul dacilor, după cum se precizează în volumul Tradiții și obiceiuri românești, coordonat de editura Flacăra. Pentru daci, Dragobetele era o divinitate asemenea lui Cupidon al romanilor și Eros, al vechilor greci. Dragobetele, numit și Năvălnicul sau Logodnicul Păsărilor, fecior chipeș și puternic, aduce iubirea în casă și în suflet.

Oamenii de la țară își mai aduc aminte de obiceiul de demult al fetelor și băieților care, în ziua lui Dragobete, se primeneau în haine curate, de sărbătoare și porneau cu voie bună spre pădure, pentru a culege ghiocei, viorele, tămâioasă, pe care le așezau la icoane și le foloseau la diverse farmece de dragoste.

Înspre ora prânzului, fetele porneau în goană spre sat, fuga fiecăreia atrăgând după sine câte pe băiatul care le îndrăgea. După ce își prindea aleasa, băiatul îi fura o sărutare în văzul lumii, sărut care simboliza legământul lor de dragoste pe întregul an de zile. De aici și celebra zicală

„Dragobetele sărută fetele!”

Flăcăii, strânși în cete și fetele obișnuiau ca, în ziua de Dragobete, să își cresteze brațul, în formă de cruce, după care își suprapuneau tăieturile, devenind astfel frați, respectiv surori de cruce. Fiecare tânăr avea grijă ca ziua de Dragobete să nu îl prindă fără pereche, ceea ce ar fi reprezentat un semn rău, prevestitor de singurătate pe întreg parcursul anului, până la următoarea zi de Dragobete.

Se mai credea că, în ziua de Dragobete, păsările ne migratoare se adună în stoluri, ciripesc, își aleg perechea și încep să-și construiască cuiburile.

Prilej de bucurie și bunăstare, Dragobetele este unul dintre cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român. Probabil că 24 februarie însemna, pentru omul arhaic, începutul primăverii, ziua când natura se trezește, păsările își caută cuiburi iar omul participă și el la bucuria naturii.

Cu ocazia zilei de Dragobete, bătrânii satului acordau o îngrijire specială animalelor din ogradă, dar și păsărilor. Bătrânii credeau că în această zi păsările își aleg perechea pe viață și se urnesc în construirea cuiburilor.

De Dragobete, fetele trebuie sa se întâlnească cu persoane de sex masculin. Altfel nu vor avea deloc parte de iubire de-a lungul întregului an. Totodată, în sate se credea ca fetele care ating un bărbat dintr-un sat învecinat vor fi drăgăstoase tot timpul anului.

Bărbaţii nu au voie să necăjească femeile și nici să se angajeze în gâlcevi căci astfel îi aşteptă o primăvară cu ghinion și un an deloc prielnic. Atât băieţii, cât și fetele au datoria de a se veseli de Dragobete pentru a avea parte de iubire întreg anul.

Dacă vor ca iubirea să rămână vie de-a lungul întregului an, tinerii care formează un cuplu trebuie sa se sărute de Dragobete.

Nu ai voie nici sa plângi in ziua de Dragobete. Se spune că lacrimile care curg în aceasta zi sunt aducătoare de necazuri și supărări în lunile care vor urma.

Până în februarie 2016, Dragobete nu avea un simbol asociat. Pe 15 februarie 2016 a fost ales, în urmă a peste 20.000 de voturi, printr-o campanie de promovare a valorilor românești, organizată de Petrom.

simbolul Uniunea. Acesta trimite către ritualul păsărilor care, în acea zi, își căutau și găseau perechea pe viață. Ele erau primele care, odată cu dezmorțirea naturii și apariția unui nou anotimp de primăvară, dădeau tonul întregului ritual de trezire la viață, prin iubire”.^[1]

Am ales această cale a citării obiceiurilor sărbătorii iubirii la români pentru a construi o pagină în care să existe o nouă piedică în calea uitării, căci ceea ce nu se uită îmbracă hainele veșniciei. Și, iubirea în limba română are nevoie de această nemurire.

^[1] https://ro.wikipedia.org/wiki/Dragobete