Tablouri-mărțișor din colecția familiei Octavian Goga, scoase la licitație

Șase tablouri-mărțișor semnate de Sabin Bălașa și care provin din colecția familiei lui Octavian Goga vor fi scoase la vânzare la licitația de Miniaturi organizată joi de Artmark în Capitală. Cele șase tablouri-mărțișor de Sabin Bălașa au fost folosite pentru a ilustra volumul de poezii „Urgența de a trăi”, scris de Mircea Goga, ultimul strănepot al lui Octavian Goga care îi poartă numele. Realizate în tehnica acuarelei, mărțișoarele picturale reprezintă o noutate, fiind pentru prima oară când opere în acuarelă de Sabin Bălașa ies la iveală în licitațiile Artmark. Operele sunt estimate între 500 și 800 de euro. Licitația de Miniaturi oferă publicului și o selecție de lucrări din argint sau obiecte funcționale de artă decorativă. Expoziția mai poate fi vizitată până joi, iar licitația va avea loc în aceeași zi, la ora 19,30, la sediul Artmark — Palatul Cesianu-Racoviță, str. C.A. Rosetti, nr. 5.