Deputații liberali se împotrivesc înființării unei comisii de anchetă privind situația Complexului Hunedoara

Deputații liberali se vor împotrivi înființării unei comisii parlamentare de anchetă privind situația Complexului Energetic Hunedoara, iar dacă aceasta se va înființa, ei nu vor participa la lucrări, pentru că este „o mascaradă marca PSD și UNPR”, a spus, joi, președintele PNL Hunedoara, deputatul Bogdan Țîmpău. „Constituirea acestei comisii de anchetă are un singur scop, ascunderea adevărului de către autorii morali ai dezastrului economic din județul Hunedoara. Noi, grupul PNL din Camera Deputaților, nu vom participa la această mascaradă și nu vom semna pentru constituirea acestei comisii. Această comisie este un demers 100% demagogic, pentru că PSD și UNPR vor controla această comisie de anchetă, alcătuită în funcție de algoritmul politic”, a declarat Țîmpău într-o conferință de presă. Deputatul liberal a afirmat că acest complex energetic a fost înființat în anul 2012, iar în acel moment nu avea niciun fel de datorie. „De la înființare până acum, conducerea complexului a fost girată politic de către PSD și de către UNPR. După 4 ani de management pesedist, complexul pierde un milion de lei pe zi, are datorii de 1,6 miliarde de lei și are popriri pe toate conturile, iar luna trecută a intrat în insolvență. Pentru această situație există două tipuri de responsabilități: responsabilitatea managerială și responsabilitatea politică. Responsabilitatea politică aparține deputatului Laurențiu Nistor, președinte PSD Hunedoara, și senatorului Haralambie Vochițoiu, președintele UNPR Hunedoara, care au girat conducerea complexului”, a menționat liberalul. Parlamentarii UNPR și PSD din județul Hunedoara vor solicita înființarea unei comisii parlamentare care să analizeze situația în care se află Complexul Energetic Hunedoara și să încerce să identifice soluții posibile de redresare a acestui agent economic, a anunțat Vochițoiu recent. În opinia acestuia, comisia va putea să afle de ce compania de stat a ajuns să acumuleze datorii de peste 1,2 miliarde de lei, în numai trei ani de la înființare. „Vrem ca toată țara, și mai ales hunedorenii, să înțeleagă de ce Complexul Energetic Hunedoara (…) se află în situația de acum. (…) Vom cere o comisie parlamentară de anchetă cu privire la CEH și la situația acestuia. Îi provoc și pe parlamentarii celorlalte formațiuni politice să ni se alăture în acest demers”, a spus atunci Vochițoiu.