Furat de naziști în 1941 la Paris și expus în ultima vreme într-un muzeu american, un tablou de Camille Pissarro, „La bergere rentrant les moutons”, a făcut obiectul unui acord de restituire încheiat în cursul acestei săptămâni, a anunțat miercuri avocatul Pierre Ciric, citat de AFP.Titlul de proprietate deținut de Universitatea Oklahoma se transferă către Leone Meyer, o femeie scăpată din holocaust, opera urmând să fie expusă într-un mueu ce va fi desemnat ulterior, a declarat pentru AFP Pierre Ciric, avocat din New York care a condus negocierile.Leone Meyer este unica moștenitoare a lui Raul Meyer, tatăl său adoptiv decedat, care a condus Galeriile Lafayette. Raul Meyer și-a depus colecția de opere de artă în 1940 într-o casetă la Credit commercial de France, preluat ulterior de naziști.Tabloul, un ulei pe pânză realizat de Pissarro în 1886, a fost achiziționat de-a lungul anilor de un negustor elvețian, apoi de un proprietar de galerie newyorkez și în final de colecționarii Aaron și Clara Weitzenhoffer, care l-au lăsat moștenire Universității Oklahoma.Conform acordului semnat luni, tabloul va fi expus cinci ani într-un muzeu din Franța și apoi, prin rotație, la muzeul „Fred Jones” al Universității Oklahoma și un muzeu francez. Leone Meyer va lăsa pânza unui muzeu, fie în timpul vieții, fie prin testament.”Prioritară era expunerea publică”, a spus avocatul Pierre Ciric, care a facilitat negocierile încheiate rapid, ținând seama că plângerea datează din mai 2013, încheie AFP.