Spectacolele „Suflet românesc” şi „Vis”, cu Dan Puric, din martie, pe scena Teatrului de Comedie

Spectacolele „Suflet românesc” şi „Vis”, creaţii ale actorului şi regizorului Dan Puric, vor intra în repertoriul Teatrului de Comedie din Bucureşti, începând din luna martie.Primele reprezentaţii sunt programate pe 1 martie („Suflet românesc”) şi 15 martie („Vis”), de la ora 19.00, la Sala „Radu Beligan” a Teatrului de Comedie. Ulterior, cele două spectacole vor fi programate lunar, informează instituţia de spectacole.Spectacolele de dans şi pantomimă create de Dan Puric sunt cunoscute în special pentru mesajele pline de profunzime, dezvăluite cu umor şi sensibilitate.„Dedic acest spectacol poporului român, frumuseţii lui interioare necorupte, care într-o zi îl va ajuta să se refacă. Iubind această frumuseţe va avea puterea ca odată plecat în lume să-i tămăduiască şi pe alţii”, a spus Dan Puric despre spectacolul „Suflet românesc”.Despre spectacolul „Vis”, Dan Puric spune că „este fără fir roşu conducător”. „Sunt visele mele adunate de-a lungul timpului. Cu unele mi-am câştigat existenţa în barurile de noapte, cu altele am călătorit în lume, iar cu altele, pur şi simplu, m-am rugat”, mai spune Puric.Reprezentanţii Teatrului de Comedie au declarat, pentru MEDIAFAX, că prin includerea spectacolelor lui Dan Puric în repertoriul instituţiei de spectacole doresc „lărgirea ofertei lor culturale”. „Se potrivesc cu repertoriul Teatrului de Comedie”, au mai spus reprezentanţii instituţiei.