Breaking News

Gorghiu: PNL va depune în zilele următoare sesizarea la CCR privind revotarea legilor în Camera Deputaților

Partidul Național Liberal va contesta la Curtea Constituțională, în zilele următoare, procedura prin care miercurea trecută plenul Camerei Deputaților a reluat votul la opt legi care fuseseră adoptate sau respinse cu o săptămână în urmă. „Primul subiect a fost legat de reluarea votului în Parlament pe cele opt proiecte pe care, ca niciodată în ultimii 25 de ani, le-ați văzut revotate. Vă vorbesc despre o procedură nemaiîntâlnită de reluare a votului într-o altă ședință, însă a unor legi care deja fuseseră votate sau respinse. Vă spun acest lucru pentru că e o solicitare unică în cei 25 de ani de parlamentarism postdecembrist și, în același timp, o solicitare vădit neconstituțională, motiv pentru care s-au realizat două lucruri: s-a văzut domnul Dragnea cu visul domniei sale împlinit și anume legea defăimării a reintrat pe circuitul legislativ, raport la comisie trei săptămâni și, doi, au fost respinse și repuse la vot opt inițiative legislative care nu aveau de ce să suporte această procedură de reluare a votului. Motiv pentru care colegii mei au redactat sesizarea la CCR. Va fi înaintată zilele acestea pe un motiv foarte clar și anume acela de încălcare a Regulamentului Camerei Deputaților și a Constituției”, a declarat copreședintele PNL Alina Gorghiu, într-o conferință de presă. Ea a susținut că PNL solicită CCR să se pronunțe cu privire la un lucru „cât se poate de simplu”. „Cerem Curții Constituționale să verifice dacă suspendarea unor norme legale aflate în vigoare poate fi realizată printr-un vot procedural aflat în interiorul autonomiei regulamentare sau este nevoie să se adopte un proiect de hotărâre pentru suspendarea dispozițiilor despre care facem vorbire și anume modul de funcționare a sistemului de vot electronic. E ușor tehnic subiectul (…) vrem să știm în ce măsură o ambiție personală a președintelui PSD poate duce la o încălcare brutală a Constituției și a Regulamentului Camerei Deputaților, pentru că mie mi se pare și colegilor mei din BPN că este o fixație politică periculoasă pe care domnul Dragnea și-a asumat-o”, a afirmat Alina Gorghiu.