18 aprilie – termenul limită în care România trebuie să aplice Directivele privind achizițiile publice

Pachetul de legi privind achizițiile publice trebuie să fie aplicat până în data de 18 aprilie, a declarat, marți, Aura Răducu, ministrul Fondurilor Europene, în plenul Senatului. „Cu mare drag, vă rog, dacă se poate, să accelerăm realizarea pachetului privind achizițiile publice, care este extrem de important. Data de 18 aprilie este termenul limită în care România trebuie să aplice Directivele 23, 24, 25 ale Comisiei Europene, pachetul de achiziții publice. Ajutorul dumneavoastră este extrem de important pentru a finaliza acest pachet legislativ după care să aprobăm prin Hotărâre de Guvern normele de aplicare după care să instruim beneficiarii mult mai bine decât s-a făcut în trecut privind modul de aplicare a acestor achiziții și să nu mai avem problemele trecutului dureroase de neregularități și de tăieri din fonduri și de dificultăți în asigurarea bugetului autorităților locale pentru finanțarea proiectelor. Știu foarte bine că am lucrat ani și ani de zile cu autoritățile române și știm problemele pe care le-au întâmpinat datorită unui cadru legislativ cu dificultăți și care nu a putut fi implementat coerent”, a spus Răducu. Președintele Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), Silviu Popa, a declarat în 24 februarie că implementarea pachetului de legi privind achizițiile publice constituie o provocare pentru România. „Este o provocare pentru România implementarea pachetului de legi. El se află în momentul de față la Camera Deputaților, a trecut de Senat și va necesita un efort substanțial al statului român de pregătire a experților și proiectul este de o asemenea anvergură încât nu ne permitem să lăsăm pe nimeni afară. Cele patru legi vor aduce România în lumea modernă a statelor membre UE și vor forța statul român, prin toate instituțiile sale, toate autoritățile publice, să livreze. Este expresia care îmi place cel mai mult, pentru că în cadrul unui proiect trebuie să livrezi. Dacă instituțiile publice doresc să supraviețuiască trebuie să livreze serviciul public la parametrii care trebuie, nu oricum. Asta este cheia prin care se discută în momentul de față despre cele 4 legi în Parlamentul României: cea a achizițiilor clasice, de utilități, de concesiuni și remediilor și căilor de atac”, a precizat șeful CNSC.