Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Aeroport Internaţional Iaşi, împreună cu inspectorii vamali, au descoperit în bagajele unei femei, cetăţean român, sosite din Istanbul, 1,4 kg bijuterii din metal galben şi alb, presupus a fi aur şi argint. ”În data de 28.02.2016, în jurul orei 01.30, la P.T.F. Aeroport Internaţional Iaşi s-a prezentat pentru a intra în ţară, din direcţia Istanbul, cetăţeanul român S.V., în vârstă de 56 ani, domiciliat în judeţul Suceava. După ce a intrat în posesia bagajelor, pentru efectuarea controlului vamal, femeia s-a înscris pe culoarul verde – ”nimic de declarat”. Acţionând în baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali au oprit-o în vederea efectuării unui control amănunţit al bagajelor. Cu această ocazie s-au descoperit, în bagajele personale, mărfuri nedeclarate constând în bijuterii din metal alb şi galben (cercei, inele, lănţişoare) în greutate totală de aproximativ 1.400 grame”, se precizează într-un comunicat de presă al PPF Aeroport Iași, semnat de agentul șed adjunct de poliție Mihaela Trofin. Bunurile au fost reţinute de către autoritatea vamală pentru a fi trimise spre expertizare, cetateanul urmand a fi sancţionat contravenţional conform prevederilor legale. (E.M.)