Construcția autostrăzii Est-Vest, prioritatea numărul unu a liberalilor ieșeni

Organizația Județeană Iași a PNL cere parlamentarilor acestei formațiuni politice să condiționeze votarea Master Planului General de Transport al României de includerea în acest document, ca prioritate majoră, a Autostrăzii Est-Vest. Potrivit președintelui Organizației Municipale Iași a PNL, Marius Bodea, candidatul acestei formațiuni politice la funcția de primar al municipiului Iași la alegerile din 5 iunie, includerea autostrăzii care urmează să lege estul de vestul țării reprezintă prioritatea numărul zero pentru întreaga regiune a Moldovei. ”Master Planul General de Transport al României nu este încă bătut în cuie, acest document putând fi schimbat în funcție de oportunități. Regiunea Moldovei are numeroase argumente pentru ca autostrada Est-Vest să fie inclusă, ca prioritate, în acest Master Plan, având în vedere că realizarea unei asemenea investiții ar scoate această zonă din izolarea economică și socială care a fost condamnată de guvernanți în ultimii ani”, a declarat Marius Bodea. Potrivit acestuia, conform actualei variante a Master Planului General de Transport al României, aprobată de Guvern în luna iunie a anului trecut, pentru autostrada Est-Vest sunt prevăzute alocări finanaciare comunitare doar cu derogare de la Uniunea Europeană și numai pentru perioada 2017-2019, pentru tronsonul Târgu Neamț – Iași – Ungheni, în timp ce pentru tronsonul Târgu Neamț – Târgu Mureș finanțările sunt estimate pentru perioada 2023-2026. ”Conform actualelor reglementări, după anul 2020, autostrada Est-Vest nu va mai putea fi finanțată direct din fondurile Uniunii Europene, prin programele sectoriale. Cu toate acestea, ar mai fi o șansă pentru obținerea finanțărilor necesare pentru începerea lucrului la această autostradă. Este vorba de o finanțare directă de la Comisia Europeană, prin intermediul fondului special de investiții, respectiv așa-zisul ”plan Junker”, pentru care demersurile în vederea obținerii banilor se pot face până la sfârșitul anului 2017”, a spus Marius Bodea, care a adăugat că o altă variantă pentru obținerea finanțării necesare pentru construcția autostrăzii Est-Vest ar putea-o reprezenta parteneriatul public privat. Mater Planul General de Transport al României urmează să fie prezentat în Parlament, în vederea aprobării, la sfârșitul lunii martie. Potrivit ultimei variante, revizuite, a Master Planului General de Transport al României, elaborată de Ministerul Transporturilor, tronsonul Târgu Mureș – Târgu Neamț al autostrăzii Est-Vest ar urma să fie construit ca autostradă fazată (adică, în primă fază drum expres, îmbunătățit ulterior până la statutul de autostradă), în loc de drum expres, în timp ce tronsonul Târgu Neamț – Iași – Ungheni va fi construit ca autostradă cu două benzi pe sens, în loc de drum expres, așa cum era prevăzut în varianta inițială a Master Planului. (Edmond Macri)