Polițiștii din New York nu îi vor mai aresta pe autorii anumitor contravenții, cum ar fi urinatul pe drumurile publice, ceea ce îi va permite să se concentreze pe delicte și infracțiuni „serioase”, a anunțat poliția. Până în prezent, urinatul, consumul de alcool sau aruncatul pe jos al unor doze și hârtii de la mâncare pe stradă puteau duce la rețineri sau la urmărire penală, relatează AFP.Același lucru era valabil și pentru diferite delicte comise în metrou, cum ar fi trecerea dintr-un vagon în altul, ocuparea a două locuri sau picioarele puse pe scaune. Începând din 7 martie, asemenea fapte nu mai sunt susceptibile de arestare în Manhattan, însă contravenienții vor primi o citație care îi va obliga să meargă la tribunal să achite o amendă. Polițiștii vor putea totuși să recurgă și la reținere dacă apreciază că acest lucru contribuie la menținerea ordinii.Conform poliției din New York, această nouă prevedere va duce la scăderea cu 10.000 de numărului de arestări pe an și a tot atâtea proceduri judiciare. „Inițiativa va permite poliției din New York să își dedice resursele anchetării crimelor și infracțiunilor serioase, reducând numărul de dosare din tribunalele penale”, se arată într-un comunicat la procurorului de Manhattan, citat de AFP.