Scrimă: Două medalii românești la Europenele de la Novi Sad

După bronzul de luni, 29 februarie, al lui Silviu Roșu (CSA Steaua), la floretă cadeți masculin individual, marți, 1 martie, a fost rândul Ancăi Săveanu, tot de la CSA Steaua, să urce pe treapta a treia a podiumului de premiere, dar în proba de floretă cadeți feminin individual. Anca a făcut un concurs memorabil și puțin i-a lipsit să intre în marea finală. Parcursul sportivei de la CSA Steaua până la medalia de bronz a fost următorul: tabloul de 128 – liber; tabloul de 64 – 15-14 cu Viktoria Kralikova (Slovacia); tabloul de 32 – 15-6 cu Stepanka Nemkova (Cehia);tabloul de 16 – 15-13 cu Yasmin Campbell (Marea Britanie); tabloul de 8 – 8-7 cu Nora Hajas (Ungaria); semifinale – 10-11 cu Arianna Pappone (Italia). Celelalte sportive din România au încheiat proba pe următoarele poziții: Raluca Văcărașu (CS Farul Constanța) – locul 38, Raluca Drăghici (CS Farul Constanța) – locul 52, Rebeca Cândescu (CSA Steaua) – locul 56. Au tras 89 de sportive. În finală, Serena Rossini (Italia) a trecut cu 13-4 de Arianna Pappone (Italia). Cealaltă medalie de bronz a fost cucerită de către  Leonie Ebert (Germania).