Copenhaga vrea să trimită 400 de militari în Siria pentru a lupta împotriva Statului Islamic

Prim-ministrul danez, Lars Lokke Rasmussen, a anunțat vineri că a obținut sprijinul Comisiei pentru afaceri externe din parlament pentru a trimite 400 de militari, între care și membri ai forțelor speciale, precum și avioane de luptă în Siria și Irak pentru a lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI), relatează AFP.

‘Guvernul vrea intensificarea luptei împotriva grupării teroriste SI. Este o decizie serioasă de a trimite bărbați și femei danezi, de aceea pot să asigur că proiectul guvernului a obținut un larg sprijin din partea partidelor parlamentare’, menționează premierul într-un comunicat. Potrivit acestuia, propunerea urmează să fie supusă la vot la 19 aprilie. Danemarca, membră a coaliției internaționale conduse de Statele Unite ale Americii, nu a intervenit până acum decât în Irak, unde a trimis șapte avioane de luptă F-16 până în toamna anului 2015. Noul contingent, între care 60 de membri ai forțelor speciale, și aparate de zbor, dintre care un avion de transport, ar urma să înceapă să staționeze în cele două zone de conflict de la mijlocul anului 2016, a precizat Ministerul danez de Externe într-un comunicat. Viitorul mandat al acestor trupe nu a fost detaliat. ‘Aceasta nu înseamnă că soldații danezi vor lupta în mod direct, dar ei ar putea fi atacați și, în consecință, vor avea un mandat mai larg’, a explicat șeful diplomației daneze, Kristian Jensen, agenției locale de presă Ritzau. Aproximativ 120 de militari și tehnicieni danezi se află în prezent în post la baza aeriană Al-Asad în Irak, unde antrenează soldați irakieni și membri ai forțelor speciale kurde.