Elveția și Uniunea Europeană au semnat un protocol prin care cel mai nou stat al UE, Croația, este inclus în acordul bilateral referitor la libera circulație a lucrătorilor, a anunțat vineri misiunea elvețiană la Bruxelles, informează Reuters.
Parlamentul de la Berna se află într-o dispută cu Bruxellesul cu privire la aplicarea referendumului din 2014 în favoarea cotelor de imigrație, care ar încălca acordul bilateral ce garantează libertatea de mișcare a cetățenilor UE. Elveția a refuzat inițial semnarea protocolului referitor la cetățenii croați, invocând referendumul din februarie 2014, care a pus în pericol și alte tratate ce guvernează relațiile economice dintre statul alpin și Uniunea Europeană, principalul său partener comercial. Un oficial elvețian de rang înalt a declarat luna trecută că nu sunt de așteptat progrese în negocierile cu UE în privința reducerii imigrației mai devreme de referendumul din iunie privind apartenența Marii Britanii la blocul comunitar. Elveția urmează să-și prezinte vineri propriul plan de limitare a fluxului de migranți din Uniunea Europeană pentru cazul în care nu va putea ajunge la un acord cu Bruxellesul înaintea termenului stabilit, februarie 2017.