Cătălin Predoiu: Miercuri se închide procesul de desemnare a candidaților PNL la primăriile de sector

Președintele interimar al PNL București, Cătălin Predoiu, a precizat duminică seara că Biroul permanent național va valida miercuri candidații liberali la primăriile de sector din Capitală și nu a exclus ca unele nume să fie anunțate „chiar de mâine”. „Mâine (luni, n.r) vom face un pas important în a lua cea mai bună decizie în funcție de soluțiile pe care le-am avut de la sectoare. Rezultatele sondajului arată că mai toți candidații sunt departajați de puține puncte. Vom avea mâine o comisie, vom evalua aceste rezultate ale sondajului. Va fi o analiză politică. Marți seara am cerut convocarea Comitetelor executive pe fiecare sector. Apoi urcă din nou la Biroul permanent național, miercuri dimineață. Miercuri se închide practic acest proces. Unele nume pot fi anunțate chiar de mâine după comisie, dar candidaturile merg în Biroul permanent național”, a afirmat Predoiu, duminică, la Realitatea TV. El a făcut un apel către toți cei care și-au depus candidaturile să îi susțină în campanie pe cei desemnați să candideze „pentru a scăpa de blestemul unei administrații PSD corupte în București”. Cătălin Predoiu a mai arătat că își propune să se întâlnească cu Nicușor Dan, Monica Macovei și Traian Băsescu pentru a analiza soluțiile pe care le are fiecare pentru București. „Lansez o chemare către toate forțele politice de centru dreapta să înțeleagă că nu ne putem juca cu soarta Bucureștiului. Îi chem la o masă rotundă să ne unim forțele, pentru că nu vreau să lăsăm Bucureștiul din nou pe mâna PSD. Vreau măcar să discutăm, fără fițe, fără pretenții, Nicușor Dan, doamna Macovei. Eu îmi asum asta personal. Nu angajez partidul. Vreau să văd și eu ce soluții au dânșii (…) Vreau să văd și eu cum crede Nicușor Dan că poate să câștige Primăria generală când are cât are în sondaj. (…) Vreau să vorbesc cu dânsul, o să stau de vorbă și cu doamna Macovei, cu domnul Băsescu. Îmi asum eu acest lucru, ca șef al organizației București”, a adăugat Predoiu.