Cercetătorii au creat o metodă de a dirija sistemul imunitar să distrugă tumorile canceroase

Oamenii de ştiinţă de la University College din Londra au creat o metodă de a detecta un marker reperabil în tumorile canceroase, permiţând organismului să ţintească boala, însă punerea în practică a acestei descoperiri ar fi prea scumpă şi încă nu a fost testată pe pacienţi.Studiul finanţat de Cancer Research din Marea Britanie prevede o metodă de a repera tumorile canceroase ce ar putea oferi cheia spre un nou tratament împotriva cancerului, oamenii de ştiinţă prevăzând că o vor testa în aproximativ doi ani pe pacienţi umani.Cercetătorii cred că prin examinarea amănunţită a ADN-ului vor putea să dezvolte un tratament adecvat pentru cancer, potrivit BBC.Medicii au mai încercat în trecut să dirijeze sistemul imunitar pentru a distruge tumorile, dar vaccinurile anticancer s-au dovedit un eşec. O explicaţie a acestui deznodământ ar fi, spun specialiştii, că sistemul imunitar este programat pentru a detecta o ţintă greşită. Tumorile canceroase, precizează oamenii de ştiinţă, nu sunt formate din celule cu formă şi fiziologie identice – ci sunt alcătuiri rezultate în urma mutaţiilor, a colapsului genetic, astfel încât în componenţa unei tumori pot fi observate celule extrem de diferite, structural şi funcţional.Celulele se grupează după modelul structural al unui arbore, în jurul unui nucleu, o arteră care este „sediul” mutaţiilor, de unde pornesc ramificaţiile. Fenomenul poartă numele de „eterogenitate canceroasă” în literatura de specialitate. Studiul realizat de o echipă internaţională de oameni de ştiinţă a încercat să repereze în organismul bolnav această arteră principală a dezvoltării tumorale care transformă antigenii (antigen – substanţă proteică, ce generează, la intro­ducerea în organism, ivirea unui anticorp – n.r.).Există două modalităţi sugerate de medici pentru a detecta mutaţiile. Prima ar fi crearea unor vaccinuri personalizate care manevrează sistemul imunitar pentru a detecta tumorile. A doua ar implica „pescuirea” celulelor imunitare care ţintesc locul din organism unde se dezvoltă mutaţia şi reproducerea lor în laborator pentru a fi, ulterior, reintroduse în organism.Stimularea forţei de acţiune a sistemului nervos – imunoterapia – nu a dus însă până în prezent la descoperirea unui leac împotriva cancerului.Noul studiu demonstrează maniere ştiinţifice spectaculoase în care sistemul imunitar şi cancerul interacţionează. Totuşi, metoda de tratament derivată din această descoperire nu a ajutat la tratarea niciunui pacient bolnav de cancer. De asemenea, metoda nu a fost testată nici măcar pe animale. Pe de altă parte, imunoterapia a funcţionat în cazuri izolate, astfel încât cancerul a fost eradicat în totatalitate.