Mugur Isărescu: Gestul celor care au aruncat cu bani pe treptele BNR echivalează cu terfelirea tricolorului sau cu fluieratul atunci când se cântă imnul naţional

Gurvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a calificat gestul celor care au aruncat cu bani pe treptele BNR la fel de ofensator ca „terfelirea tricolorului sau cu fluieratul atunci când se cântă imnul naţional”. El a subliniat că băncile româneşti poate au „păcatele lor, dar soliditatea sistemului bancar românesc nu a fost pusă la îndoială”, iar „starea macroeconomică a României este aproape printre cele mai bune comparativ cu ţările din regiune”.„În România, statul român, banul public, nu a avansat un cent, ca să spun aşa, un leu, în ajutorarea băncilor româneşti, fie ele cu capital românesc, sau capital străin. Cu alte cuvinte or fi având şi băncile româneşti păcatele lor, dar soliditatea sistemului bancar românesc nu a fost pusă la îndoială. O spun cu tărie că starea macroeconomică a României este aproape printre cele mai bune comparativ cu ţările din regiune, a declarat guvernatorul BNR Mugur Isărescu, într-un un interviu acordat postului de radio Radio România Actualităţi, citat de Ziarul Financiar.“Gestul celor care au aruncat cu banii acum o săptămână pe treptele BNR echivalează cu terfelirea tricolorului sau cu fluieratul atunci când se cântă imnul naţional. Eu nu ştiu ce au gândit organizatorii acestui marş. A arunca cu bani înseamnă risipa. Oare asta au vrut organizatorii să spună? Sper din toată inima că nu au vrut să transmită acest lucru, ci mai degrabă că au dorit să facă zgomot”, a spus gunernatorul BNR.