Deputații din Comisia pentru muncă și cei din Comisia pentru agricultură au dat marți raport de adoptare cu amendamente la proiectul de lege pentru aprobarea OUG 32/2015, stabilind astfel că salarizarea personalului din Ministerul Mediului și din instituțiile subordonate să fie la același nivel cu cea a angajaților Gărzilor Forestiere.Raportul de adoptare a fost dat cu unanimitate de voturi, după cum a precizat pentru AGERPRES președintele Comisiei pentru muncă, deputatul Adrian Solomon.”Probabil săptămâna viitoare pe 16 (martie — n.r.) va intra în plenul Camerei, urmând ca apoi să parcurgă celelalte etape până la promulgare. Dacă nu se contestă la Curte, sperăm ca nici președintele să nu aibă nimic împotrivă ca funcționarii din subordinea Ministerului Mediu să fie plătiți corespunzător muncii pe care o prestează. (…) E vorba de salarizarea la același nivel a personalului din subordinea Ministerului Mediului cu personalul din Gărzile Forestiere care știm, din toamnă, odată cu aprobarea ordonanței, au salarii substanțial mai mari, ceea ce ar fi creat disfuncționalități la nivelul autorităților din subordinea Ministerului Mediului. E vorba de Garda de Mediu, de agențiile de mediu, cele care sunt, până la urmă, și instituții de control, dar și instituții avizatoare pe diverse proiecte chiar cu finanțare europeană”, a explicat Solomon.Președintele Comisiei pentru muncă a dat ca exemplu angajații Rezervației Biosferei Delta Dunării care lucrează în condiții grele și „sunt plătiți cu 1.100 de lei, aproape de salariul minim viitor”.
„Vrem ca ei să facă protecția acelei zone protejate”, a completat Solomon.El a precizat că amendamentul vizează și personalul angajat din Ministerul Mediului.”Ministerul Mediului și Ministerul Transporturilor sunt cele mai prost plătite ministere din Guvernul României. Dacă vă uitați, cei care ar trebui să atragă fonduri europene substanțiale, fie pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, feroviare și așa mai departe, fie că vorbim de Ministerul Mediului care are de derulat proiecte pe gestionarea deșeurilor, pe canalizare, pe aducțiuni de apă și așa mai departe, sunt cei mai prost plătiți din întreg sistemul guvernamental. Prin urmare, și pentru Ministerul Transporturilor va trebui să facem ceva. Deocamdată aici a fost posibilitatea să amendăm o lege care a fost trimisă spre aprobare de către Guvern în toamna anului trecut”, a spus Solomon.Amendamentul la proiectul de lege de aprobare a OUG 32/2015 a fost propus de deputații Adrian Solomon, Florin Iordache și Ninel Peia. Textul amendamentului prevede că, „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, salarizarea personalului propriu al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, agențiilor județene pentru protecția mediului, Gărzii Naționale de Mediu și Administrației Rezervației Biosferei „Delta Dunării” se stabilește prin asimilare cu salarizarea personalului din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, respectiv a personalului din cadrul Gărzii Forestiere, după caz”.Totodată, în amendament se precizează că „modul concret de stabilire a salariilor potrivit alin. (1) se face prin ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor”.Camera Deputaților este Cameră decizională pe acest proiect de lege.