Delegație a regiunii Vinnytsia (Ucraina), în vizită în județul Iași

În perioada 10 – 13 martie, Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi va primi vizita unei delegaţii din regiunea Vinnytsia (Ucraina), conduse de Valerii KOROVII, șeful Administraţiei Regionale de Stat Vinnytsia, din care mai fac parte Volodymyr MEREZHKO – director Departament Cooperare Internaţională, Administraţia Regională de Stat Vinnytsia, Dmytro CHALENKO – membru al Consiliului Regional Vinnytsia, preşedintele Comitetului director al companiei “Fabrica de Uleiuri şi Grăsimi Vinnytsia”, Ruslan SCHEVCHUK – director al Departamentului pentru Servicii de Urgenţă la nivelul regiuniiVinnytsia, Larysa BILOZIR – preşedintele Comisiei permanente a Consiliului Regional Vinnytsia pentru autorităţi locale şi reformă administrativ-teritorială, integrare europeană, cooperare internaţională şi interregională. Potrivit Biroului de presă al CJ Iași, în cadrul vizitei pe care o efectuează la Iași, membrii delagației ucrainene vor avea întâlniri cu oficialitățile judeţene, reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi, Camerei Agricole și cei ai Uniunii Ucrainienilor din România și vor vizita, de asemenea, printre altele, Fabrica de Antibiotice, Combinatul de vinificaţie Cotnari, Aeroportul Internaţional Iaşi și Parcul Transagropolis. Regiunea Vinnytsia, cu o suărafață de 26.502 kilometri pătrați și o populație de 1,6 milioane de locuitori, este situată în centrul Ucrainei, având ca vecine alte șapte regiuni (Kyiv,  Zhytomyr ,  Cherkassy, Kirovograd, Odessa, Khmelnytskiy, Chernivtsi)  şi Republica Moldova  (202 km graniţă). Regiunea este împărțită în 27 de districte, 18 municipii şi oraşe, 28 comune și 1.466 de sate. Vinnytsia ocupă locul doi la nivel naţional în ceea ce priveşte industria alimentară (55,4%), urmată de industria energetică (23,1%), industria constructoare de maşini (5%), industria chimică şi petrochimică (4,7%), industria cherestelei (3,2%). În domeniul agricol, regiunea este lider pentru producţia de cereale şi sfeclă de zahăr şi are rezultate foarte bune în ceea ce priveşte culturile de floarea soarelui, sectorul zootehnic şi avicultura. Între județul Iași și regiunea Vinnytsia a fost semnat un acor de cooperare în anul 2006. De asemenea, cele două entități regionale colaborează strâns și în cadrul acordul de cooperare, semnat în anul 2012, între Euroregiunea Siret – Prut – Nistru (RO-MD) și Euroregiunea Nistru (MD – UA). (E.M.)